Prima Sfântă Liturghie în Catedrala Mitropolitană din Atena, după restaurare (FOTO)

Duminică, 03 iulie 2016, a fost oficiată prima Sfântă Liturghie în Catedrala Mitropolitană Buna Vestire din Atena, după finalizarea lucrărilor de restaurare. Slujba a fost prezidată de Preafericitul Părinte Ieronim, Arhiepiscopul Atenei şi al întregii Elade, informează ecclesia.gr.

Au coliturghisit zece mitropoliţi, membri ai Sfântului Sinod Permanent al Bisericii Greciei, şi secretarul Sfântului Sinod:

  • Mitropolitul Alexandru de Mantineia;
  • Mitropolitul Ignatie de Larisa;
  • Mitropolitul Alexie de Niceea;
  • Mitropolitul Ierotei de Nafpaktos;
  • Mitropolitul Evsevie de Samos;
  • Mitropolitul Serafim de Kastoria;
  • Mitropolitul Nicodim de Kassandreia;
  • Mitropolitul Teolog de Serres;
  • Mitropolitul Macarie de Siderokastron;
  • Mitropolitul Pavel de Neochorion;
  • Episcopul Clement de Methoni.

La slujbă au fost prezenţi ierarhi ai Bisericii Greciei, reprezentanţi ai Patriarhiilor Alexandriei şi Ierusalimului, reprezentanţi ai autorităţilor de stat, clerici şi credincioşi.

Arhim. Hrisostom Papathanasiou, predicatorul Arhiepiscopiei Atenei, a rostit un cuvânt în care a exprimat bucuria redeschiderii porţilor Catedralei Mitropolitane a capitalei Greciei, care a necesitat ample lucrări de restaurare în urma seismelor din anii 1981 şi 1999.

Mitropolia împodobeşte Atena şi reprezintă expresia credinţei şi evlaviei vii a unei alte Atene, a celei creştine, alături de monumentele Greciei antice şi diferitele clădiri ale timpurilor contemporane”, a spus Arhim. Hrisostom în cuvântul său.

De asemenea, a subliniat faptul că în timp ce în alte părţi ale lumii unele biserici sunt dărâmate, închise, vândute sau închiriate, creştinii ortodocşi întemeiază, zidesc, înalţă, apără, restaurează şi luminează sfintele biserici.

În continuare a făcut referire la faptul că biserica sau catedrala este locul consacrat şi sfinţit al slujirii lui Dumnezeu. „Este punctul nostru de legătură cu divinul, casa făcută de mână al lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor, sfânt locaşul slavei Domnului Puterilor pe pământ”.

Restaurarea şi resfinţirea lăcaşului de cult, a subliniat Arhim. Hrisostom, ne transmite un mesaj spiritual, acela al restaurării fiinţei omeneşti.

În încheiere, a invitat la rugăciune pentru ca „preabinecuvântatul nume al Dumnezeirii în trei sori, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, să se slăvească în această catedrală în vecii vecilor”.

Manifestările dedicate resfinţirii catedralei mitropolitane din Atena au început în ziua precedentă, când a fost oficiată o slujbă de mulţumire (Te Deum) de către Întâistătătorul Bisericii Greciei, Arhiepiscopul Ieronim. La eveniment a fost prezent şi Preşedintele Republicii Elene, Excelenţa Sa dl Prokopis Pavlopoulos.

Catedrala Buna Vestire a fost construită în 1863, imediat după eliberarea Greciei de sub stăpânirea otomană. Catedrala este închinată sărbătorii Bunei Vestiri a Maicii Domnului, care marchează şi ziua naţională a Greciei (Ziua Independenţei).

Comentarii Facebook


Știri recente