Prezență arhierească la hramul parohiei Sfânta Ana din Galaţi

Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a fost prezent vineri, 9 septembrie 2016, la hramul parohiei Sfânta Ana din municipiul Galaţi, notează site-ul oficial al Arhiepiscopia Dunării de Jos.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoţi în prezenţa tinerilor şi copiilor participanţi la programele catehetice ale Bisericii.

În cuvântul rostit, Înaltpreasfinția Sa a evidențiat viața Sfinților Părinți Ioachim și Ana.

La final, ierarhul a oferit unui număr de 20 de elevi din cadrul parohiei gălățene ghiozdane. De asemenea, tânărului Octavian Căpățână, elev în clasa a XII-a la Colegiul Economic Virgil Madgearu din Galați i s-a oferit bursa parohială în valoare de 400 lei.

***

Hramul parohiei Sfânta Ana a reprezentat finalizarea programului educațional parohial intitulat  Credință, Cultură și Tradiție derulat în perioada iulie – august 2016

În cadrul acestuia, mai multe grupe de copii cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani au participat la ateliere de pictură, olărit și țesătură organizate integral de cadre didactice voluntare din parohie.

Între cei implicați  în buna desfășurare a proiectului s-au numărat și câțiva tineri participanți la Întâlnirea Internațională a Tineretului Ortodox de la București.

La finalul proiectului, copiii au primit din partea Arhiepiscopului Dunării de Jos participanților diplome de participare și pachete cu dulciuri.

Comentarii Facebook


Știri recente