După ce a participat la întâlnirea reprezentanților Bisericilor Ortodoxe de la Amman și de la locul istoric al Botezului Domnului de la Vitavara – Iordania, ca delegat al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, a făcut o vizită în Țara Sfântă, informează „Ziarul Lumina”.
Printre obiectivele acestui pelerinaj s-a aflat locul Botezului (situl istoric din partea Statului israelian), în apropierea căruia este situat și Schitul românesc „Sfântul Ioan Botezătorul”, ctitorit de români în perioada interbelică, și orașul biblic Ierihon, unde se află Așezământul românesc cu hramul „Nașterea Domnului”, ctitorit în ultima perioadă prin osârdia fostului superior al Așezămintelor românești la Locurile Sfinte, Ieronim Crețu, actualmente Episcop-vicar patriarhal, cu ajutorul a numeroase instituții și persoane darnice, dar și binevoitoare din România.
Înaltpreasfințitul Părinte Nifon a fost întâmpinat cu un cuvânt de bun venit de arhimandritul Timotei Aioanei, Superiorul Așezămintelor românești din Țara Sfântă, după care a mărturisit bucuria de a se afla în acest colț de pământ românesc unde s-au înălțat o frumoasă biserică și un cămin pentru pelerinii români care ajung în această zonă a Țării Sfinte.
Înaltpreasfințitul Părinte Nifon și-a manifestat recunoștința față de personalul Așezământului, care menține activitatea și misiunea acestuia, transmițând binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Înaltpreasfinția Sa se înscrie în șirul numeros al ierarhilor români care au slujit sau au vizitat biserica românească din Ierihon, locul în care Zaheu s-a bucurat mult de întâlnirea cu Domnul Hristos, Cel Care i-a schimbat viața.
Înainte de întoarcerea în țară, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon a slujit în ziua Înălțării Domnului Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropoliei Ortodoxe din Amman, care aparține canonic de Patriarhia Ortodoxă a Ierusalimului.