Prezență arhierească în mijlocul deținuților din Rebibbia, Italia

Deținuții de la închisoarea Rebibbia din Roma au primit în mijlocul lor miercuri, 21 decembrie, pe Preasfințitul Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, aflat în vizită la penitenciar, informează Departamentul de informare și mass-media al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Preasfinția Sa a rostit în mijlocul deținuților o rugăciune și le-a rostit un cuvânt de învățătură. În cadrul rugăciunii, ultima înainte de praznicul Nașterii Domnului, s-a recitat ‘Canonul celor aflați în închisoare’, la care cei peste 75 de deținuți prezenți au participat cântând ‘Cu noi este Dumnezeu’ și ‘Doamne al puterilor’. Preasfințitul Siluan a ținut un cuvânt de învățătură, vorbind celor prezenți despre importanța și puterea libertății pe care o dă Dumnezeu oamenilor și pe care aceștia trebuie să o pună apoi în slujba lui Dumnezeu. La sfârșitul canonului, unul dintre deținuți a rostit un cuvânt de salut și recunoștință față de Preasfințitul Siluan. Apoi a înmânat din partea comunității deținuților români o ‘iesle’ în miniatură, construită din săpun, reprezentând personajele care au luat parte la Nașterea Domnului. S-a continuat întâlnirea cu două colinde tradiționale cântate de Preasfințitul Siluan, după care și deținuții l-au colindat pe invitatul lor.

A urmat apoi un moment poetic pregătit de unul dintre deținuți, care a expus în versuri un gând care exprimă condiția sufletului încătușat de păcate și care se luptă ca să scape din robie, prin puterea dumnezeiască. Cei prezenți au participat apoi la un dialog liber cu Preasfinția Sa, au pus întrebări și și-au exprimat sentimentele pe care le-au trăit în aceste momente de rugăciune și de comuniune.

La final, părintele Bogdan Petre, capelanul ortodox român al închisorii Rebibbia și consilier eparhial pentru închisori, în cadrul Sectorului social, a mulțumit pentru posibilitatea organizării acestui frumos moment, iar Preasfințitul Siluan a dăruit tuturor celor prezenți câte o iconiță, un calendar și o cruciuliță, binecuvântând pe fiecare și urând tuturor ‘Crăciun binecuvântat!’, iar comandantului închisorii, mareșalul Massimo Cardilli, i-a înmânat o icoană a Maicii Domnului și un calendar ortodox în limba italiană.


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…