În prima zi din an Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, IPS Andrei a oficiat Sfânta Liturghie în biserica ce poartă hramul „Nașterea Domnului” din cartierul Gheorgheni din Cluj-Napoca, informează radiorenasterea.ro
Biserica Ortodoxă a prăznuit astăzi Tăierea împrejur cea după Trup a Domnului și pe Sf. Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei. În cadrul cuvântului rostit în biserica „Nașterea Domnului”, Mitropolitul Andrei a vorbit celor prezenți despre importanța Praznicului de azi. La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh Nicolae Buda i-a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit pentru prezența în mijlocul credincioșilor.
Taierea-împrejur este sărbătoarea când Mântuitorului i s-a pus numele de Iisus, în a opta zi după Naștere, conform Legii Vechi. Sărbătoarea a fost celebrată încă din primele veacuri creștine. În secolul al V-lea, în Biserica Răsăritului, ea a fost generalizată, după ce sărbătoarea Nașterea Domnului a început să fie serbată la 25 decembrie.