Mitropolitul Bartolomeu Anania scria în lucrarea sa „Rotonda plopilor aprinși”: „Căci nimic nu se distruge mai greu decât dragostea pe care un dascăl a reușit s-o sădească în sufletele discipolilor săi.
Am voi, fără îndoială, să ne desfacem de marea putere a timpului, am voi să ieșim din cadrul legilor sale; dar quid est enim aliud Gigantum modo bellare, cum dis nisi naturae repugnare. Ne resemnăm și căutăm a primi toate cu seninătate. Și totuși, sunt unele fapte care te izbesc cu putere în suflet, zdruncinându-l până în adâncurile lui”.
Am ales acest paragraf în deschiderea rândurilor de față, după cum aș fi putut alege multe altele, din câteva motive. Unul ar fi acela că trebuie să ne aducem aminte mereu de păstorii și învățătorii noștri, să-i cinstim după cuviință, să ne călăuzim pașii după lumina vieții lor.
Alt motiv ar fi acela că Mitropolitul Bartolomeu era născut la aceeași dată, desigur, diferență de ceva ani, cu părintele profesor Nicolae Necula și cu Arhiepiscopul Dunării de Jos, Înaltpreasfințitul Părinte Casian Crăciun (18 martie).
În fine, aș adăuga că sunt puțini cei care au darul cuvintelor și al scrierii, lăsând pe hârtie amintiri atât de frumoase, cum a reușit cândva Mitropolitul Bartolomeu.
La 18 martie 2014 părintele profesor Nicolae Necula a pășit în elita septuagenarilor. Prima treaptă a vârstei biblice pe care urcă înțelepții, în drumul lor către netrecătoarea Împărăție, făgăduită de Dumnezeu celor care-L iubesc și împlinesc poruncile Sale.
La o astfel de aniversare se spun multe cuvinte, sincere sau conjuncturale, izvorâte dintr-o trăire profundă ori expuse cu emfază din varii motivații.
Ucenicii de odinioară, foștii studenți ai părintelui profesor pot oferi mărturii prețioase care completează imaginea unui om, deopotrivă preot, profesor, familist ori slujitor al cuvintelor.
Mărturia mea vrea în mod simplu să evidențieze câteva aspecte și să cinstească un preot cu îndelungată slujire și un profesor de teologie.
Deși părintele Necula nu mi-a fost profesor, l-am cunoscut cu mult timp în urmă, în cele câteva vizite întreprinse la București (dintre care amintesc participarea la hirotonia în treapta arhieriei a arhimandriților Ciprian Spiridon, Ambrozie Meleacă și Sebastian Pașcanu), momente când l-am văzut și l-am ascultat pe părintele profesor vorbind în prezența fericitului întru pomenire patriarh Teoctist, a multor ierarhi și invitați de seamă.
L-am mai întâlnit cu un alt prilej, când am slujit împreună în Catedrala mitropolitană din Iași, la Sfânta Liturghie prezidată de Mitropolitul de atunci al Moldovei și Bucovinei, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel de astăzi. Peste ani aveam să-l reîntâlnesc pe părintele profesor Necula în București, chiar la Biserica Icoanei, unde am liturghisit de câteva ori, mai ales cu prilejul hramurilor; la Patriarhie, în spațiul Facultății de Teologie Justinian Patriarhul și în alte conjuncturi, destul de multe la număr.
Dintre toate aceste întâlniri, cele mai numeroase s-au petrecut în cadrul Comisiei liturgice a Arhiepiscopiei Bucureștilor, unde am activat împreună în ultimii aproape șapte ani, alături de Preasfințitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, părintele profesor Nicu Moldoveanu, arhimandritul Nectarie Șofelea, arhimandritul Policarp Chițulescu, arhimandritul Chiril Lovin, arhidiaconul Răzvan Ștefan ș.a. Am lucrat la alcătuirea sau corectarea slujbelor unor sfinți, la diortosirea unor texte din cărțile de cult, la întocmirea sinaxarelor și a rânduielilor de tipic etc. Au fost cu aceste prilejuri discuții dinamice, constructive, realiste, după care se alegea soluția cea mai bună, expresia cea mai potrivită și mai inspirată. Am învățat mult în această perioadă și învățăm mereu, oricât de pricepuți ne-am considera fiecare în parte.
Un alt aspect care trebuie remarcat este acela al măiestriei executării cântărilor, talant sau dar prin care Dumnezeu l-a fericit și înnobilat pe părintele profesor Nicolae Necula.
Cineva mi-a spus că în tinerețe părintele excela în frumoasa psalmodiere, făcându-se remarcat încă din timpul Seminarului și al Facultății de Teologie. În anii din urmă l-am auzit și eu cântând, nu doar din repertoriul eclesial, dar și povestind despre turneele muzicale și misionare ale Coralei Nicolae Lungu, al cărei membru a fost odinioară.
Cel mai mult însă a trebuit să remarc în cazul părintelui profesor Nicolae Necula admirația și prețuirea unor ucenici, doctoranzi de-ai săi, din care voi aminti doar trei: Înaltpreasfințiții părinți Laurențiu, Mitropolitul Ardealului și Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, împreună cu părintele profesor dr. Viorel Sava, prodecanul Facultății de Teologie Dumitru Stăniloae din Iași.
Aproape întotdeauna, la cursuri ori în discuții particulare, părintele Viorel Sava face referire și la fostul său profesor de teologie liturgică, încadrându-se astfel într-o tradiție, în parte păstrată, în parte uitată, de a pomeni înaintașii, sporind zestrea teologică și spirituală din alte vremuri.
La o aniversare trecută, când părintele Nicolae Necula împlinise 60 de ani, părintele profesor Viorel Sava, ucenicul neuitător și recunoscător, a alcătuit o amănunțită bibliografie, unde pe parcursul multor pagini sunt amintite nu doar etapele importante ale vieții și operei celui sărbătorit, dar și numeroasele participări la simpozioane sau evenimente eclesiale importante. Toate acestea vorbesc de la sine. Mai mult decât cele prezentate în materialul pomenit, nu putem face noi într-o fugară evocare.
La fel se întâmplă și cu ierarhii ce i-am amintit, recunoscători față de profesorul lor, cu asupră de măsură.
De atâtea ori l-am văzut pe părintele profesor prezent la sărbătorile Arhiepiscopiei Dunării de Jos și ale Arhipăstorului acesteia. La Sibiu, dar și-n multe alte locuri așijderea. Frumos exemplu și nu foarte des întâlnit!
Toate aceste mărturii se adună astăzi într-un buchet cuviincios și măiestrit împodobit pentru a cinsti pe omul, preotul și profesorul liturgist, dar mai ales pentru a-I mulțumi lui Dumnezeu, Izvorul darurilor celor bogate dăruite cu prisosință oamenilor. Sfântul Apostol Pavel îi îndemna pe ucenicii săi din Roma să se bucure cu cei ce se bucură (Romani XII, 15).
Bucuria arătată celor care se află în momente de succes și realizări este expresia unor suflete alese, care simt în viața celor apropiați lucrarea harului lui Dumnezeu. Bucuria pentru alții și prețuirea celor din preajmă se întâlnesc, din păcate, tot mai rar în lumea noastră. Iar dacă dragostea unora se răcește, nu-i semn bun. Dimpotrivă!
La ceas aniversar, îi doresc părintelui profesor să aibă bucurii negrăite, toată darea cea bună și tot darul desăvârșit, pogorât de la Părintele Luminilor, cu sănătate și inimă bună, întru mulți ani!
(Articol publica în Ziarul Lumina sub semnătura Părintelui Arhim. Timotei Aioanei, Superiorul Așezămintelor românești de la Locurile Sfinte)
