Preotul Profesor Vasile Stanciu a primit titlul de Doctor Honorius Causa al Universității din Alba Iulia

Preotul Prof. univ. dr. Vasile Stanciu, directorul Școlii Doctorale „Isidor Todoran” a Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, a primit titlul de Doctor Honorius Causa al Universității din Alba Iulia. Evenimentul a avut loc marți în cadrul Simpozionului Internațional de Știință, Teologie și Artă.

În prima parte a festivității desfășurată în Aula „Dumitru Stăniloae” a Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, Preotul prof. univ. dr. Domin Adam a elogiat activitatea și personalitatea Preotului prof. univ. Vasile Stanciu. Apoi, rectorul Universității din Alba Iulia, prof. univ. dr. Daniel Breaz, a prezentat hotărârea Senatului universitar privind acordarea titlului de Doctor Honoris Causa.

Mitropolit Andrei al Clujului a susținut o alocuțiune în care a apreciat activitatea părintelui Vasile Stanciu. În continuare, Arhiepiscopul Irineu al Alba Iuliei, a reliefat personalitatea profesorului și l-a numit creator prolific și promotor al muzicii bisericești.

La finalul festivității, Părintele prof. Vasile Stanciu a mulțumit tuturor celor prezenți și Universității din Alba Iulia pentru titlul oferit.

Preotul prof. univ. Vasile Stanciu este originar din localitatea Ighișul Nou, județul Sibiu. Pe parcursul carierei sale didactice, părintele profesor a promovat arta muzicală și s-a remarcat drept un creator de muzică sacră.

Începutul carierei sale a avut loc în anul 1986 când a devenit profesor de muzică și dirijor al Corului Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca. În 1990 a devenit cadru didactic universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, fiind decan al instituției între anii 2012-2020.

De asemenea, părintele Vasile Stanciu este membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România și laureat al numeroase festivaluri de muzică bisericească.

Părintele profesor Stanciu este fondatorul Corului de Cameră „Psalmodia Transylvanica”, fiind de-a lungul timpului dirijor al Corului Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și al Corului Catedralei mitropolitane.

Pentru o perioadă de 3 ani, între 1997 și 2000 a fost cadru asociat al Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia.

Foto credit: Arhiepiscopia Alba Iuliei


Știri recente