Preotul prahovean care s-a stins la 31 de ani este deplâns de ierarhul care l-a hirotonit: Scrisoare de rămas bun

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, semnează în Ziarul Lumina un text de rămas bun adresat preotului pe care în iunie 2020 l-a hirotonit iar în urmă cu două zile, l-a înmormântat.

Peotul Vasile Alexandru de la parohia prahoveană Șoimari a trecut la Domnul la vârsta de 31 de ani, în urma unui accident rutier.

PS Timotei își exprimă gândurile legate de acest eveniment într-un text intitulat „Scrisoare către un tânăr preot de la episcopul ce l‑a hirotonit”.

„Aștern aceste rânduri sub forma unei scrisori de rămas bun din partea arhiereului întristat și cernit de gânduri către preotul pe care l‑a hirotonit la 8 iunie 2020, când cel care săvârșea hirotonia împlinea 31 de ani de la primirea darului în treapta de ierodiacon, la hramul Mănăstirii Neamț, Înălțarea Domnului”, scrie Preasfinția Sa.

„Am văzut la tânărul teolog de atunci dragoste plină de râvnă și atitudine cuviincioasă, moștenită mai ales din casa părinților lui”, își amintește ierarhul menționând numele preotului Iancu și a prezbiterei Doina.

Slujea cu copiii alături de el

PS Timotei a subliniat realizările preotului într‑un timp scurt și a apreciat disponibilitatea pe care o manifesta de a merge către adâncul preoției.

„În toamna anului 2022, slujind cu el la hirotonia cumnatului său, am observat că în timpul Liturghiei și‑a ținut unul dintre copii în brațe, iar pe celălalt alături de el, supraveghindu‑l cu atenție.

Nu am mai văzut până atunci un preot care să‑i țină atât de aproape pe fiii lui, la vârste fragede. Doar la vremea Epiclezei și a Împărtășirii i‑a dus în biserică, la mama lor, deși aceștia doreau stăruitor și se manifestau ca atare să rămână cu tatăl preot. Acestea mi‑au adus aminte de celebra carte Tatăl meu, preotul, care s‑a urcat la cer – Amintiri dintr‑o copilărie teologică (Virgil Gheorghiu)”.

PS Timotei Prahoveanul spune că în anul 2023, părintele Vasile Alexandru a călătorit pe urmele Domnului, la Ierusalim și, fără să știe, astfel s‑a pregătit tainic pentru călătoria către Ierusalimul ceresc.

„Plecarea unui preot de 31 de ani este unul dintre cele mai grele momente pe care le trăiește o comunitate, familia lui, soborul de preoți atât de numeros și mulțimea de prieteni.

Vestea tristă a plecării din lumea aceasta, atât de grabnic a preotului Vasile Alexandru, am primit‑o în seara zilei de 15 ianuarie 2024, când românii îl cinsteau pe poetul nepereche, omul deplin al culturii române”.

„Mi‑am adus atunci aminte de rândurile închinate marelui poet național de către Marin Sorescu, care afirma că Eminescu a trecut dintr‑o carte de chirilică în Cartea vieții. Surprinderea acestei idei m‑a fascinat, înțelegând că poetul lecturase cartea care încheie Canonul Sfintei Scripturi. Prețuiesc în chip deosebit importanța trecerii numelui cuiva acolo, drept cea mai mare răsplătire”.

„Rămân fără cuvinte”

Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor consideră că mulțimea de preoți prezentă la toate Liturghiile săvârșite înaintea înmormântării lui, la priveghi sau în alte momente, în special la slujba Prohodirii, „au arătat că dragostea niciodată nu piere, rămânând cea mai înaltă virtute”.

„Personal nu cred că a fost doar emoția vârstei și situației grele din familia lui. Cred că merita o astfel de cinstire! Preotul Vasile Alexandru oferă tuturor exemplul tulburător al fragilității și efemerității vieții umane”.

„Episcopii nădăjduiesc să fie pomeniți de preoții pe care i‑au hirotonit. De această dată, rămân fără cuvinte, neînțelegând încă adâncul tainei care s‑a petrecut și așez în pomelnicul meu pe robul lui Dumnezeu Vasile, preotul”.

„Nădăjduiesc că această scrisoare, căreia îi lipsește adresa destinatarului, a fost deja lecturată, prin nemărginita milostivire a lui Dumenezeu, de către părintele Vasile…”, spune la final Preasfinția Sa.

Foto credit: Ziarul Lumina

Vezi textul integral al epistolei în Ziarul Lumina.

Vezi și Mesajul de condoleanțe al Patriarhului Daniel la moartea Preotului Vasile Alexandru

Foto credit: Ziarul Lumina

Comentarii Facebook


Știri recente