Preoții din Arhiepiscopia Dunării de Jos sprijină persoanele fără adăpost

Preoții din Arhiepiscopia Dunării de Jos au demarat mai multe acţiuni social-filantropice care au ca scop ajutorarea persoanele care au fost afectate de condițiile meteo extreme, notează site-ul oficial al Eparhiei.

În data 11 ianuarie 2017,  prin implicarea preoţilor din cadrul Protoieriei Brăila şi a personalului de la Cantina Socială  Sfântul Cuvios Casian din municipiu au fost oferite pachete cu alimente, ceai cald, pături, pilote şi perne celor 150 de persoane fără adăpost aflate în grija Centrului Social de Găzduire în Regim de Urgență din municipiul Brăila.

Potrivit Nicoletei Oancea, director executiv în cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială-Brăila,  acțiunea inițiată de Arhiepiscopia Dunării de Jos dorește să încurajeze comunitatea brăileană să participe la astfel de acțiuni.

Această iniţiativă a Arhiepiscopiei Dunării de Jos ne ajută foarte mult, având în vedere că în acest centru, în perioada sezonului rece, se adăpostesc 152 de persoane dintre care 92 sunt provenite de pe stradă, iar celelalte au venit aici din sistemul de protecţie al copilului. Totodată, încurajăm şi comunitatea brăileană să vină către noi, pentru că avem nevoie atât de articole de îmbrăcăminte, cât şi de obiecte de igienă personală, a spus Nicoleta Oancea

La rândul său, părintele Mircea Băncilă, Protoiereu de Brăila, a declarat că în perioada următoare, pe baza unui grafic comun al protoieriei Brăila şi Direcţiei de Asistenţă Socială – Brăila, persoanele aflate în evidenţa Centrului Social de Găzduire în Regim de Urgență vor beneficia zilnic de hrană caldă, ceai şi articole de îmbrăcăminte.

Manifestări similare au avut loc şi în municipiul Galaţi, atât la Centrul de Urgenţă pentru persoanele fără adăpost şi la celelalte centre sociale, cât şi la persoanele aflate în dificultate, la domiciliile lor.

Comentarii Facebook


Știri recente