Preoții de caritate din Sectorul 5 al Capitalei au participat la un cerc pastoral organizat la capela Institutului de Fonoaudiologie și Chirurgie Funcțională ORL „Prof. Dr. D. Hociotă”. Reuniunea a fost precedată de Taina Sfântului Maslu oficiată de opt preoți la capela instituției medicale.
La slujbă au participat pacienți, personal medical din cadrul spitalului și alți credincioși din comunitate.
„Acest eveniment se înscrie într-un proiect duhovnicesc al preoților de caritate, care și-au propus să oficieze Taina Sfântului Maslu în sobor de cinci sau șapte preoți la paraclisele tuturor spitalelor mari din București”, a explicat, pentru Basilica.ro, Părintele Alin Nica, coordonatorul preoților de caritate din Arhiepiscopia Bucureștilor.
Proiectul are loc în contextul Anului omagial-comemorativ 2024 în Patriarhia Română, dedicat pastorației și îngrijirii bolnavilor, precum și tuturor sfinților tămăduitori.
Rugăciunea a fost urmată de Cercul pastoral al preoților de caritate din Sectorul 5 al Capitalei. Pr. Rică-Teodor Berbece, capelanul de la paraclisul Institutului de Fonoaudiologie și Chirurgie Funcțională ORL „Prof. Dr. D. Hociotă”, a prezentat un referat despre Taina Spovedaniei și rolul ei tămăduitor.
„Ca preot de spital, în timpul celor douăzeci și patru de ani de activitate misionară printre bolnavi, am constatat că unii bolnavi reușesc să facă această legătură între păcat și boala fizică pe care o au. Apoi, dacă nu s-au spovedit înainte de a veni la spital, doresc să facă acest lucru”, a afirmat Părintele Rică-Teodor Berbece.
„Dintre toate cazurile de acest gen, cu siguranță că cele mai importante sunt cele în care omul nu s-a spovedit niciodată în viața lui. Lucrul este cu atât mai impresionat, cu cât omul este mai în vârstă.”
![](https://basilica.ro/wp-content/uploads/2024/12/taina-sf-maslu-la-spitalul-orl-bucuresti-2.jpg)
„Dacă, în ceea ce privește medicina trupului, auzim adesea vorbind despre o medicină preventivă, considerată mai importantă decât medicina tratării bolilor, pentru a nu se mai ajunge la boală, tot așa putem vorbi despre o medicină duhovnicească preventivă. Ea ar fi posibilă printr-o spovedanie constantă și plină de pocăință”, a mai spus preotul de caritate.
O nouă slujbă a Sfântului Maslu va fi oficiată de un sobor de șapte preoți în 13 decembrie, la capela Spitalului Clinic „Dr. Ioan Cantacuzino” din Sectorul 2 al Capitalei.
Sursa foto: Facebook / Paraclisul Spitalului Cantacuzino