Preoții de caritate din Eparhia Bucureștilor îndemnați să-și bazeze activitatea pe faptele Mântuitorului

Preoții de caritate din Arhiepiscopia Bucureștilor s-au întâlnit luni la Ploiești pentru a discuta despre modalitățile de îmbunătățire a pastorației persoanelor aflate în suferință și pentru a planifica activitățile din perioada următoare.

De asemenea, au fost luate în considerare aspecte referitoare la pedagogia vindecării și actualitatea Sfintei Scripturi.

Întâlnirea, prezidată de pr. Alin Nica, coordonatorul preoților de caritate din Arhiepiscopia Bucureștilor, a debutat cu Sfânta Liturghie, oficiată la Biserica „Sfântul Gheorghe” Vechi din Municipiu și a fost organizată la Centrul Cultural „Sfântul Antim Ivireanul”.

În cadrul evenimentului a avut loc și conferința intitulată „Pedagogia vindecărilor, o analiză exegetic-naratologică”, susținută de pr. Cosmin Pricop, decanul Facultății de Teologie din București.

„Pentru mine a fost prima participare la o astfel de întrunire a preoților de caritate și m-am bucurat de interacțiunea pe care am avut-o cu părinții slujitori în această zonă misionară și, în același timp, m-am bucurat să văd reacțiile lor și să avem o discuție având în vedere faptul că perspectiva oferită de Noul Testament este una care susține foarte mult tema carității, iar minunile și vindecările pe care le săvârșește Mântuitorul Iisus Hristos au o perfectă valoare pedagogică”, a declarat pr. Cosmin Pricop pentru Trinitas TV.

„Sigur, elementul central asupra căruia m-am axat în prezentarea mea a fost acela al actualizării, încercând cumva să ne gândim la maniera în care faptele minunate pe care le săvârșește Mântuitorul în Noul Testament pot fi actualizate în prezentul nostru de astăzi”.

„Acesta a fost și îndemnul pe care l-am adresat preoților de caritate, tot timpul să lectureze textul Evangheliilor, textul Noului Testament, mai ales acel text care descrie minuni sau vindecări ale Mântuitorului Hristos din perspectiva aceasta actualizării, încercând să aducă mesajul și viața descrisă de textul biblic în prezentul pe care îl trăim cu toții acum”, a adăugat la final decanul Facultății de Teologie din București.

Identificarea și planificarea activităților

Pr. Alin Nica, coordonatorul preoților de caritate din Arhiepiscopia Bucureștilor, a reflectat asupra necesității organizării de întâlniri periodice, despre care a spus că sunt foarte utile în identificarea și planificarea activităților viitoare comune.

„Am descoperit faptul că împreună putem să realizăm multe lucruri, dacă fiecare își pune talantul său în lucrare, și s-a dovedit anul acesta că, prin conlucrare frumoasă, am reușit să începem și să finalizăm proiecte care păreau mai greu de realizat la început”.

„Așadar, fiecare conferință anuală este un prilej de întâlnire, un prilej de împreună-lucrare, un prilej de a pune un început bun și de a pune un plan pe care să-l urmăm împreună pentru ca fiecare an să fie o creștere pentru fiecare în parte și pentru tot sectorul”, a adăugat clericul.

În Arhiepiscopia Bucureștilor activează 63 de preoți misionari în instituii medicale și centre sociale.

Foto credit: pr. Alin Nica


Știri recente