Preoții botoșăneni, îndemnați să desfășoare activități cu tinerii

Conferinţele pastoral-misionare din Arhiepiscopia Iașilor au continuat luni, 13 iunie 2016, cu întâlnirea preoților din Protopopiatul Botoșani. În conformitate cu hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prin care anul acesta a fost declarat şi An omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox, tema conferinţei a fost stabilită Preotul şi tânărul, împreună pe drumul către Dumnezeu, informează doxologia.ro

Întâlnirea a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii la Parohia Sf. Dimitrie din Botoșani de către Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. După săvârşirea slujbei, la sediul Protoieriei a avut loc deschiderea oficială a lucrărilor conferinței.

Pregătirea întâlnirii semestriale a preoților botoșăneni s-a organizat în acest an cu ajutorul Departamentului de misiune pentru tineret din Arhiepiscopia Iaşilor, Părintele referent Ioan Puiu fiind prezent la eveniment. În partea a doua a întâlnirii, după ce preoții participanți au vizionat un film cu răspunsurile mai multor tineri ieșeni la întrebări privind așteptările lor din partea clerului, a urmat prezentarea tinerilor Sara Melniciuc, studentă la Facultatea de Drept, și Alexandru Cuțuhan, student la Facultatea de Inginerie Electrică, care au încercat să răspundă la întrebări precum: De ce am eu nevoie ca tânăr de preot ?, Ce așteptări au tinerii de la preoți, Care este rolul tânărului în Biserică sau De ce au nevoie preoții de tineri?. La final, a urmat o serie de întrebări și dezbateri legate atât de tema conferinței, cât și de preocupări conexe.

În cadrul întâlnirii, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan  a amintit și de faptul că Întâlnirea Internațională a Tineretului Ortodox va avea loc la Iași în luna septembrie a anului 2017 și că aceasta va aduna în capitala Moldovei 5000 de tineri, îndemnând preoții prezenți să vadă acest eveniment ca pe un prilej de a-i apropia și mai mult de Biserică pe tinerii din parohie.


Știri recente

IPS Nifon își serbează ziua onomastică

Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal își serbează marți ziua onomastică, cu prilejul sărbătorii Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului. Înaltpreasfinția Sa s-a născut în data de 5 ianuarie 1944, în localitatea…