Preoţi şi credincioşi din Protopopiatul Tecuci au donat sânge

Protoieria Tecuci a organizat miercuri o nouă acţiune de donare de sânge.

Campania s-a desfăşurat în colaborare cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Galaţi.

Au participat 75 de clerici şi credincioşi din Protopopiatul Tecuci care au dorit să vină în sprijinul persoanelor aflate pe patul spitalelor şi care au nevoie urgentă de sânge.

Între donatori s-au aflat mulţi tineri din cadrul Ligii Tineretului Creştin Ortodox, filiala Tecuci.

2%

Numărul donatorilor din România nu depăşeşte 2% din populaţie, faţă de media europeană de 10%. Prin urmare, cantitatea recoltată zilnic în ţară este cu mult sub necesarul unităţilor sanitare. Cele mai mari cantităţi de sânge sunt folosite la transplantul de ficat, de cord, rinichi, medular şi în oncologie.

Transfuziile de sânge și produse din sânge ajută la salvarea a milioane de vieți în fiecare an. Aceste operațiuni medicale pot ajuta pacienții care suferă de afecțiuni ce pun viața în pericol și susțin procedurile medicale și chirurgicale complexe.

În România sunt 44 centre de transfuzie sanguină, dintre care 3 în Bucureşti. Cei care donează, pe lângă faptul că dau o şansă la viaţă celor aflați în stare critică, beneficiază de câteva avantaje: o zi liberă de la serviciu, 7 tichete valorice pe baza cărora îşi pot cumpăra alimente, decontarea cheltuielilor de transport şi analize medicale gratuite.

Foto credit: Arhiepiscopia Dunării de Jos

Urmăreşte-ne pe Twitter: @agentiabasilica

Comentarii Facebook


Știri recente