Preoți din Buzău și Vrancea au vestit Nașterea Domnului la Centrul Eparhial din Buzău

Preoți din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, reuniți în patru ansambluri corale distincte, au poposit luni seară, 23 decembrie 2013, la Centrul Eparhial pentru a-l colinda pe ierarhul locului, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian.

Catedrala voievodală „Adormirea Maicii Domnului” a găzduit un concert special, în care clerici de la protoieriile Buzău I, Buzău II și Pătârlagele, alături de Corala preoților din județul Vrancea, au interpretat, alternativ, colinde tradiționale românești.

„Autorii acestor colinde, pe care noi contemporanii nu am făcut decât să le culegem și să le punem pe note, să le armonizăm, au fost anonimi, cei mai mulți oameni simpli, dar trăitori ai dreptei credințe. Ascultând cuvântul de învățătură în biserică, apoi citind și ei cât au putut din scrierile sfinte, îndeosebi ale Sfinților Părinți, mai ales din Sfânta Scriptură a Noului Testament, aceștia au reușit să redea în colinde istoria mântuirii neamului omenesc, prin întruparea Fiului lui Dumnezeu. De aceea, eu vreau, în primul rând, să vă felicit și să vă mulțumesc pentru faptul că v-ați răpit din timpul destul de prețios, acum, în ajunul sărbătorii Crăciunului, venind la Centrul Eparhial, ca să ne colindați pe noi, cei de aici”, a spus Înaltpreasfinția Sa.

În cursul zilei, la Centrul Eparhial din Buzău au sosit și alte grupuri de colindători.

Comentarii Facebook


Știri recente