Premierea elevilor liceului ortodox din Oradea

Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” şi-a premiat elevii. Festivitatea de premiere a avut loc joi, 23 iunie 2016, începând cu ora 08:00. La ceremonia de premiere au participat elevii, profesorii, părinţii şi alți invitaţi.

După intonarea imnului național și rostirea unei rugăciune de mulţumire, a luat cuvântul Părintele Prof. Radu Rus, director instituţiei de învăţământ. În discursul său, Părintele profesor a arătat că la moment de bilanţ se cuvine să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite în acest an şcolar şi i-a îndemnat pe elevi ca odihna din timpul vacanței să fie una constructivă, împletită cu lectura și cu rugăciunea.

Apoi a urmat festivitatea de premiere a elevilor merituoşi, aceștia primind diplome și premii constând în cărţi și reviste oferite din partea şcolii. O atenție deosebită au primit elevii care au avut rezultate notabile la concursurile școlare naționale sau la diverse activități extrașcolare pe parcursul anului.

La finalul ceremoniei, Părintele director le-a mulțumit dascălilor pentru profesionalismul și dăruirea de care au dat dovadă și în acest an școlar.

***

Liceul Ortodox “Episcop Roman Ciorogariu”  a fost înfiinţat, prin grija Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei la începutul anului şcolar 2007-2008.

 

Comentarii Facebook


Știri recente