Precizare a purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române privitoare la unii clerici din Eparhia Hușilor și Arhiepiscopia Alba Iuliei

Referitor la cazul de șantaj exercitat de trei preoți asupra Episcopului de Huși, trebuie precizat că Patriarhia Română, prin purtătorul său de cuvânt, a exprimat deja următoarea poziţie:

Până în acest moment, cercetarea celor trei persoane reclamate este în curs şi nu există încă o concluzie oferită de autorităţile care instrumentează cazul. Întrucât natura faptei de şantaj nu este una bisericească, ci juridico-penală, iar Patriarhia Română şi Mitropolia Moldovei nu au primit nicio sesizare împotriva episcopului Huşilor, care este persoana reclamantă, autorităţile bisericeşti nu pot decât să aştepte derularea procesului de cercetare şi de aflare a adevărului. Conform legiuitorului, prezumţia de nevinovăţie este inviolabilă până la finalizarea anchetei şi pronunţarea unei sentinţe.

În legătură cu dezvăluirile făcute de presă privitor la înregistarea unei discuţii din care rezultă că un preot din Arhiepiscopia Alba Iuliei a încercat coruperea sexuală a unui tânăr, precizăm că părintele Pomohaci este deja anchetat de Consistoriul Eparhial din Alba Iulia, care, după confirmarea vinovăției acestuia, va lua măsurile care se impun. Acestea pot merge până la excluderea din cler a părintelui, întrucât condiţia morală a statutului de preot este incompatibilă cu o asemenea conduită. În măsura în care se dovedeşte că persoana cu care părintele Pomohaci a purtat discuţia înregistrată este minoră, atunci situaţia capătă şi o conotaţie penală, asupra căreia se vor pronunţa autorităţile abilitate.

În aceste cazuri, dar și în altele similare, Patriarhia Română respectă în mod riguros autonomia eparhială.

Comentarii Facebook


Știri recente