Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român din Ungaria participă la Simpozionul Internațional de Teologie dedicat Sfântului Apostol Pavel, Veria ( Grecia)

Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria ne informează că în orașul Veria (din Grecia), în Casa de Cultură pusă la dispoziție de către Primăria orașului, sub egida Mitropoliei de Veria, Nausa și Campania, arhipăstorită de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Pantelimon, se desfășoară cea de a XVI-a ediție a Simpozionului Internațional de Teologie cu titlul „Pavlia”, dedicat Sfântului Apostol Pavel. Lucrările Simpozionului au fost deschise prin troparul Sfântului, interpretat de un grup psaltic din partea Mitropoliei și de mesajul Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Pantelimon, de Veria, Nausa și Campania.

Oaspeții Înaltpreasfinției Sale, găzduiți la Mânăstirea Dovra, reprezentând celelalte Biserici Autocefale Surori sunt: Înaltpreasfințitul Mitropolit Policarp de Spania și Portugalia, reprezentând Patriarhia Ecumenică; Înaltpreasfințitul Mitropolit Dimitrios de Irinupoleos, care păstorește pe creștinii ortodocși din Tanzania și reprezintă Patriarhia Alexandriei; Înaltpreasfințitul Mitropolit Timotei de Vostron, reprezentând Patriarhia Ierusalimului; Înaltpreasfințitul Mitropolit Serafim de Bobrujsk și Bihov, din Bielorusia, reprezentând Patriarhia Moscovei; Preasfințitul Episcop David de Stoby, în Republica Macedonia, reprezentând Patriarhia Serbiei; Preasfințitul Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, reprezentând Patriarhia Română; Preasfințitul Episcop Sionij de Veliko, reprezentând Patriarhia Bulgariei; Preasfințitul Atanasie de Limasol, reprezentând Biserica Ciprului; Înaltpreasfințitul Ignatie, Mitropolit de Dimitriáda și Almirú, reprezentând Biserica Greciei și Arhimandritul Andrei Borkovsky, reprezentând Biserica Poloniei. Aceștia au dat citire, pe rând, la Casa de Cultură din Veria, mesajelor de salut din partea Întâistătătorilor Bisericilor pe care le reprezintă, alte mesaje de salut fiind rostite de către prefectul județului, primarul localității și distinși reprezentanți și conducători ai Universităților din Tesalonic.

Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, a prezentat la acest simpozion mesajul transmis de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și a înmânat Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Pantelimon, din partea Preafericirii Sale, medalia jubiliară dedicată „Simbolului de Credință Niceo-Constantinopolitan” și Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române.

Simpozionul care se desfășoară în fiecare an înainte de sărbătoarea Sfinților Petru și Pavel, la Veria, va cuprinde șase sesiuni de comunicări pregătite cu competență de profesori de la diferite Facultăți de Teologie din Grecia, dar și din străinătate (Academia Teologică de la Moscova, Universitatea din Minessota – USA, etc.), urmate de fiecare dată de discuții pe marginea referatului prezentat. Tema din acest an a Simpozionului este: „Biserica, instituție și harismă, după Sfântul Apostol Pavel”.

Duminică, 27 iunie 2010, dar și în ziua de prăznuire a Soborului Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ierarhii prezenți, reprezentând majoritatea Bisericilor Ortodoxe Autocefale Surori, vor săvârși împreună Sfânta Liturghie Arhierească, la Catedrala Mitropolitană, omagiind și în acest fel pe Sfântul Apostol Pavel, într-unul dintre locurile de desfășurare a misiunii Sale apostolice.

Comentarii Facebook


Știri recente