Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul a hirotesit întru duhovnic cinci preoți

Cinci preoți din Arhiepiscopia Râmnicului au fost hirotesiți duhovnici. Evenimentul a avut loc astăzi, 14 martie 2014, în Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnicu Vâlcea. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, informează arhiram.ro

La finalul slujbei Preasfinția Sa a vorbit noilor duhovnici despre responsabilitatea pe care o au ca duhovnici față de mântuirea credincioșilor din comunitățile parohiale încredințate și despre Sfânta Taină a Spovedaniei.

Preoții care au primit taina duhovniciei sub omoforul Preasfințitului Părinte Emilian Lovișteanul au pornit de curând în misiunea pastorală. Aceștia sunt pr. Ion Dan Drăguț de la Parohia „Sf. Gheorghe” Colonie din Drăgășani, pr. Emanuel Gabriel Barbu de la Parohia Călina II, pr. Bogdan Ion Gheorghe de la Parohia Ușurei I, Șușani, pr. Angelică Narcis Popa de la Parohia Râmești, Șușani și pr. Cătălin Petruț Dorobanțu de la Capela „Sfântul Nectarie de la Eghina” a Spitalului de Psihiatrie din comuna Drăgoești.

Despre ce înseamnă hirotesia, precum si despre importanța Tainei Spovedaniei ne-a vorbit părintele Ion Dan Drăguț, unul dintre candidați: „Prin spovedanie îi ajutăm pe credincioși să se apropie mai mult de Dumnezeu și să conștientizeze că trebuie să se ferească în mod permanent de păcat. Păcatul îl îndepărtează pe om de Hristos, de Biserică, însă prin spovedanie ei reușesc să se apropie de Învățătorul lor, de Cel care este Calea, Adevărul si Viața„.

Precizăm că, în practica liturgică răsăriteană se face o distincție clară între hirotonia întru preot, prin Sfânta Taină a Hirotoniei, și hirotesia sau mandatarea ca duhovnic, printr-o Ierurgie specială, care îi conferă preotului dreptul de a spovedi și de a se îngriji de îndrumarea duhovnicească a păstoriților săi, în calitatea de duhovnic.

Comentarii Facebook


Știri recente

Câștigătorii Concursului Național Catehetic „Hristos – Cuvântul Care vindecă” și ai Concursului Național „Icoana Ortodoxă – lumina credinței” au fost premiați | FOTO

În aula Centrului pentru formare continuă „Dumitru Stăniloae” din București, au fost premiați luni, 20 mai 2024, câștigătorii Concursului Național Catehetic „Hristos – Cuvântul Care vindecă” și ai Concursului Național „Icoana Ortodoxă – lumina credinței”.…