Preafericitul Părinte Patriarh Daniel s-a întâlnit cu consilierii și contabilii din eparhiile din țară

În Sala Europa Christiana a Palatului Patriarhiei, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române s-a întâlnit astăzi, 17 aprilie 2013, cu consilierii și contabilii sectoarelor economico-financiare din cadrul eparhiilor Patriarhiei Române.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel le-a vorbit celor prezenți despre semnificațiile stării de criză, atât spirituală cât și economică: „Criza spirituală și economică din țara noastră și într-un anumit sens din continent și din lumea întreagă ne obligă să fim mai solidari. Reținem din această perioadă de criză o judecată pentru lucruri care nu au fost bine făcute, pentru o lăcomie prea mare și o risipă prea mare în economie, referindu-mă în primul rând pe plan mondial. De asemenea, reținem și posibilitatea unui discernământ și a unui început nou. Criza obligă pe oameni să regândească modul de a făptui, de a lua decizii, de a organiza. Ea atrage după sine reorganizarea vieții unei instituții, dar și vieții unei familii. Așadar, criza este o stare de încercare și de schimbare, iar dacă avem credință puternică în Dumnezeu și în același timp ne consultăm și conlucrăm putem transforma o stare de criză într-un început nou”.

În continuare, Preafericirea Sa a subliniat importanța solidarității în această perioadă de criză: „Patriarhia Română s-a gândit că având nevoie de mai multă solidaritate în timp de criză trebuie să cultivăm mai mult trei coordonate principale: consultarea, coresponsabilitatea și cooperarea. Consultarea la nivelul eparhiilor, mitropoliilor și la nivelul Patriarhiei. Prin consultare ne dăm seama cât de mult crește coresponsabilitatea într-o vreme în care secularizarea încearcă să diminueze și să marginalizeze prezența activă și lucrarea Bisericii în societate. Deci, avem nevoie de mai multă consultare, coresponsabilitate și cooperare”.

„Există o nevoie mai mare de informare și cooperare (†¦); suntem într-o perioadă în care trebuie să transformăm criza într-o șansă, să nu sucombăm, să transformă criza într-o șansă de înnoire, de întărire a unității și a conlucrării”, a mai spus Preafericirea Sa potrivit Radio TRINITAS.

La final, cei prezenți au primit daruri din partea Patriarhului României.

Marți, 16 aprilie 2013, și miercuri, 17 aprilie 2013, consilierii și contabilii sectoarelor economico-financiare din cadrul eparhiilor din Patriarhia Română s-au întâlnit în cadrul unui atelier regional intitulat „Sustenabilitate și management financiar sustenabil”, organizat prin proiectul FORTE, la Centrul Național pentru Formare Continuă „Dumitru Stăniloae” al Patriarhiei Române.

Agenda evenimentului a cuprins două părți distincte, după cum urmează:

TEMA 1: Rolul Sectoarelor economico-financiare în susținerea și finanțarea lucrării filantropice

TEMA 2: Disciplina financiar-contabilă: politici, proceduri și obligații fiscale și legale

Obiectivele principale ale acestui atelier de lucru au vizat:

†¢ Cooperare, comunicare și conlucrare între sectoare pentru susținerea activității social-filantropice;

†¢ prezentarea ofertei de formare a Centrului pentru formare continuă „Dumitru Stăniloae” – curs de contabilitate în partidă simplă pentru parohii;

†¢ identificarea modelelor de bună practică, a direcțiilor comune de acțiune și a noi perspective pentru susținerea lucrării social-filantropice in contextul incluziunii sociale;

Concluziile pot fi rezumate astfel:

a) Este necesară intensificarea cooperării pentru susținerea lucrării social-filantropice iar Modelul de bună practică unde activitatea este planificată în comun trebuie extins și la celelalte centre;

b) Rolul sectoarelor economico-financiare in sustinerea activitatii social-filantropice este esential, iar personalul acestora este necesar să se implice și în activități de identificare și colectare de fonduri;

Atat Problemele comune identificate cat si Propunerile pentru viitor au avut ca scop identificarea modalitatilor prin care rolul incluziv si de prevenire al situatiei de excluziune poate fi potentat prin cooperare, comunicare si implicare reciproca, in contextul lucrarii pastorale a Bisericii noastre.

Proiectul FORTE – Formare trainică pentru parteneriat social este cofinanțat din Fondul Social European prin POSDRU 93/3.3/S/62277 și este implementat de Federația Filantropia în parteneriat cu Patriarhia Română, Instituto de Formation Integral (IFI) și SC Global Commercium Development S.R.L. Prin acest proiect se urmărește dezvoltarea capacității organizaționale a Administrației Patriarhale și a 9 eparhii pentru a deveni parteneri mai puternici pentru incluziunea socială la nivel național.

Comentarii Facebook


Știri recente