Praznicul Schimbării la Față, la Tulcea

În ziua de prăznuire a Schimbării la Față a Domnului, Preasfințitul Visarion, Episcopul Tulcii a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească în biserica rusească din Tulcea care și-a serbat hramul, informează Biroul de presă al Episcopiei Tulcii.

La Sfânta Liturghie, Preasfinția Sa a fost înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, ca și de o mare mulțime de credincioși. De asemenea, în cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat semnificațiile duhovnicești ale acestei sărbători arătând mijloacele prin care și noi ne putem îmbrăca în lumină și în har prin rugăciune și prin participarea la sfintele slujbe. Totodată, Preasfinția Sa a îndemnat pe cei prezenți la solidaritate cu cei afectați de recentele inundații.

A fost oficiat și un parastas pentru ctitorii, binefăcătorii și enoriașii acestei biserici construite în anul 1864-1868 printr-un firman al sultanului Abdul Aziz.

Comentarii Facebook


Știri recente