Sute de credincioși buzoieni au sărbătorit praznicul Pogorârii Sfântului Duh la Catedrala Arhiepiscopală Înălțarea Domnului din municipiu. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, alături de un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de Corala Ortodoxă Mixtă Neagu Ionescu a Catedralei Arhiepiscopale, ne-a transmis Dragoş Olteanu, Consilier mass-media.
În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul l-a hirotonit în treapta de preot pe diaconul Marian Gegea – consilier eparhial la Sectorul Cimitire, Monumente și Servicii Funerare, pe seama Catedralei Înălțarea Domnului.
În cuvântul rostit, chiriarhul locului a vorbit despre importanța sărbătorii Rusaliilor, îndemnându-i pe cei prezenți să trăiască în comuniune unii cu alții și să fie solidari cu semenii lor, care trec prin necazuri și greutăți, pentru că acolo unde există dezbinare, nu mai sălășluiește Duhul Sfânt. Arhipăstorul Buzăului și Vrancei a mai spus că Duhul Sfânt, Care Se purta pe deasupra apelor (cf. Facerea 1, 2), încălzind creația, ne încălzește și pe noi, dacă rămânem uniți prin aceeași credință și iubire în Hristos.
După Sfânta Liturghie, soborul slujitorilor, condus de IPS Ciprian, a oficiat Vecernia plecării genunchilor. În cadrul slujbei, au fost citite șapte rugăciuni speciale de invocare a Sfintei Treimi, amintind de cele șapte daruri ale Duhului Sfânt Care S-a pogorât peste Sfinții Apostoli în ziua Cincizecimii.
Totodată, Înaltpreasfinția Sa a binecuvântat frunzele de nuc ce au fost împărțite, apoi, credincioșilor.