În ziua sărbătorii Nașterii Domnului, 25 decembrie 2016, mii de credincioși bănățeni au participat la Sfânta Liturghie în Catedrala mitropolitană „Sfinții Trei Ierarhi” din Timișoara. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, informează Răzvan Fibișan de la Biroul de presa al Eparhiei. Pe lângă numărul mare de credincioși, la slujbă au participat și reprezentanți ai autorităților publice locale.
La final, Mitropolitul Banatului a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre noua cultură și civilizație hristică adusă în lume prin nașterea Fiului lui Dumnezeu.
După Sfânta Liturghie, la reședința mitropolitană, a avut loc recepția oficială la care au participat reprezentanții cultelor religioase din Banat, reprezentanții autorităților locale și județene, personalități ale vieții culturale publice din Timișoara, academicieni, clerici, profesori universitari, scriitori, reprezentanți ai Uniunii Artiștilor Plastici din România. Cu acest prilej, Corul Catedralei mitropolitane a interpretat mai multe colinde tradiționale românești.