Praznicul Învierii Domnului | IPS Casian: Să fim lumină şi călăuzitori pentru semenii noştrii aflaţi în grele încercări

În noaptea Sfintei Învieri a Mântuitorului Iisus Hristos, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian a oferit Sfânta Lumină celor câtorva mii de credincioşi prezenți pe esplanada Catedralei Arhiepiscopale şi pe strada Domnească din municipiul Galați, a precizat părintele Rareş Bucur.

În cuvântul rostit în data de 16 aprilie 2017, Arhiepiscopul Dunării de Jos a accentuat însemnătatea duhovnicească a aducerii Sfintei Lumini. De asemenea, părintele arhiepiscop i-a îndemnat pe toţi cei prezenţi să fie lumină şi călăuzitori pentru semenii aflaţi în neputinţe şi în grele încercări.

În continuare, a fost oficiată Sfânta Liturghie Pascală. La finalul slujbei, toţi cei prezenți au primit pâinea sfinţită numită pască, precum şi tradiţionalele daruri de cozonac şi ouă.

 

Comentarii Facebook


Știri recente