Praznicul Bobotezei la Catedrala mitropolitană din Craiova

În ziua sărbătorii Botezului Domnului, miercuri, 06 ianuarie 2016, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a oficiat Sfânta Liturghie şi slujba Aghiazmei Mari la Catedrala Mitropolitană din Craiova.

„Câteva sute de credincioşi veniţi din toate cartierele oraşului au întâmpinat sărbătoarea Botezului Domnului la Catedrala mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova. Încă de la orele dimineţii, ostenitorii sfântului locaş au pregătit esplanada din faţa Catedralei pentru săvârşirea slujbei de sfinţire a Aghiazmei celei Mari, precum şi vasele cu apă. Momentele liturgice ale zilei au debutat cu slujba Utreniei, urmată de Sfânta Liturghie şi slujba de sfinţire a apei săvârşite deÎnaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi”, a precizat Pr. Gheorghe Cioiu, Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Craiovei.

În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor la finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu a subliniat importanţa şi semnificaţia teologică a sărbătoririi acestui mare praznic al creştinătăţii. “Botezul Domnului semnifică nu numai începutul activităţii mesianice a Mântuitorului Hristos şi descoperirea lui în faţa întregii lumi ca Mesia, ca Mântuitor al neamului omenesc, ci el semnifică şi arătarea lui Dumnezeu în treimea Persoanelor Sale. Astfel, s-a auzit glasul Tatălui ceresc, iar Duhul Sfânt, ca un porumbel, a coborât peste Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul Iisus Hristos, aflat în apele Iordanului. Adică Sfânta Treime în toată pelenitudinea Sa. Un eveniment care ne relevă şi deschiderea cerurilor. Căci dacă odinioară Adam închisese raiul prin neascultarea sa, iată că Mântuitorul îl deschide sfărâmând capul şarpelui celui înşelător. Există în iconografia noastră o imagine foarte sugestivă, care îl arată pe Mântuitorul Hristos stând în apele Iordanului pe o cărămidă pe care diavoulul scrisese zapisul de robire, de subordonare a lui Adam şi Eva. Iisus Hristos zdrobeşte această tiranie a diavolului şi a morţii şi ne deschide iarăşi întrarea în Împărăţia cerească pentru a reveni în comuniune cu Dumnezeu Creatorul. Mai trebuie subliniat şi faptul că Duhul Sfânt pogoară şi rămâne peste Mântuitorul Hristos. Vorbim aici de firea umană a Mântuitorului, deoarece relaţia cu Sfântul Duh a Fiului lui Dumnezeu este din veşnicie, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh fiind deofiinţă şi nedespărţiţi. Dacă la începutul creaţiei Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor (Facere 1, 2), El a intrat în firea noastră umană atunci când Dumnezeu a suflat viaţă peste Adam şi acesta a devenit fiinţă vie, posesor al puterii Duhului Sfânt. Dar după cădere el a pierdut harul Sfântului Duh şi de aceea prin Botezul Domnului se reface legătura cu Sfântul Duh, cu Tatăl ceresc şi cu Mântuitorul Hristos. Iar Botezul, ca arătare a Sfintei Treimi, devine o certitudine că suntem chemaţi din nou la comuniunea cu Tatăl ceresc, că ni s-a deschis din nou raiul, iar vrăjmaşul diavol a fost zdrobit. De aceea apele s-au sfinţit, cerul s-a luminat, văzduhul s-a curăţit şi toată firea a fost binecuvântată, deoarece prin Botezul Domnului suntem chemaţi să fim cu adevărat copii ai Tatălui ceresc spre a moşteni veşnicile daruri împreună cu sfinţii, cu drepţii şi îngerii din ceruri”, a spus IPS Irineu.

După Sfânta Liturghie, Mitropolitul Olteniei, însoţit de soborul de preoţi şi diaconi, a mers în faţa catedralei chiriarhale, unde, pe podiumul special amenajat, a oficiat sfinţirea Aghiazmei celei Mari.

Comentarii Facebook


Știri recente