În era consumismului agresiv pe care o trăim din plin, luna august este, la nivel global, mai ales pentru cei care locuiesc în spațiul marilor aglomerări urbane, o perioadă de concediu. Oamenii care locuiesc în megapolisuri sub imperiul secularizării se întreabă „de ce Biserica nu-și adaptează rânduielile privind postul și în funcție de nevoile membrilor societății consumiste contemporane?”, chiar fiind foarte vehemenți unii, într-un agiornamento al Ortodoxiei, considerând că, dacă el își ia concediu în august, și „Biserica trebuie să intre în concediu în ceea ce privește rânduielile ei bimilenare”, cum ar fi postul și, în speță, postul închinat marii sărbători de la jumătatea lunii august, Adormirea Maicii Domnului.
În urma unei astfel de postulări ne întrebăm și noi, în aceeași cheie secularistă, poate intra postul în concediu? Putem suspenda timpul creșterii noastre duhovnicești spre mântuire? În definitiv, putem suspenda mântuirea noastră? Iată cum nevoile autonome ale omului secularizat pot duce la niște paradoxuri privind devenirea spirituală întru mântuire a ființei umane. La astfel de întrebări ale așa-zisului om autonom din spațiul societății secularizate, răspunsurile le găsim să i le dăm doar din perspectivă biblică și patristică, și anume că fără post, după cum ne învață Sfânta Scriptură și Sfinții Părinți, nu putem să ajungem la desăvârșire și mântuire, pentru că nu putem depăși obstacolele care ne sunt puse înainte prin patimi de îngerii căzuți, care ne și îndeamnă să ne secularizăm și să credem că putem viețui fără Dumnezeu și în definitiv fără obiectivare spirituală și duhovnicească asupra existenței. De aceea, postul nu este condiționat de concediu, cum nici mântuirea nu poate fi condiționată de faptul că noi avem nevoie de odihnă fizică. Pentru că odihna fizică, care este normală într-o societate bulversată și bulversantă de nevoia consumistă din zilele noastre, nu înseamnă că trebuie să suspendăm activitățile noastre spirituale, cărora și așa le oferim prea puțin din timpul nostru cotidian.
Postul este hrana sufletului spre viețuire veșnică, este umplere de lumină, pentru că vegetalele, care sunt principala componentă a alimentației pe vreme de post, se hrănesc cu lumină și ne dăruiesc lumină, iar noi, prin împletirea postului cu rugăciunea, devenim dăruitori de lumină atunci când prin Spovedanie și Împărtășanie Îl primim pe Hristos Cel Înviat, Domnul și Dumnezeul nostru.
Așadar, chiar dacă în luna august suntem în concediu, nu trebuie să uităm respectarea rânduielilor Bisericii, ci să ne înduhovnicim ținând zilele de post, și mai ales postul închinat Maicii Domnului, pentru că ea este pururea rugătoare pe lângă Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos pentru sănătatea, pacea, liniștea, ajutorul pentru orice nevoie din lumea aceasta și mai ales pentru mântuirea noastră. De aceea, neamul nostru românesc a ținut ca cele mai multe lăcașuri de cult închinate Bunului Dumnezeu în credința noastră creștin-ortodoxă să fie tocmai în cinstea Sfintei Fecioare Maria, Maica Domnului. Astfel, dacă vrem să arătăm că suntem viețuitori în Grădina Maicii Domnului, așa cum mai este numită România, să o cinstim și prin primenirea noastră duhovnicească, și anume a postirii, pentru ca să o rugăm pe cea mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât Serafimii să roage pe Fiul ei, Domnul nostru Iisus Hristos, să reverse binecuvântarea Sa peste neamul nostru românesc, care o cinstește cu atâta dragoste. (Articol apărut sub semnătura Pr. Dr. Ciprian Apetrei și publicat în săptămânalul „Lumina de Duminică” din data de 11 august 2013)
