Eparhii

Pomenirea ierarhilor Clujului, trecuți la Domnul

basilica.ro

La Catedrala mitropolitană din Cluj-Napoca vor fi pomeniți duminică, 2 februarie 2014, doi dintre ierarhii Bisericii Ortodoxe Românești din Ardeal, trecuți la cele veșnice: mitropolitul Bartolomeu Anania și episcopul Nicolae Ivan, informează TRINITAS TV.

Mitropolitul și scriitorul Bartolomeu Anania a trecut la Domnul pe 31 ianuarie 2011, la vârsta de 89 de ani.

Pe 3 februarie se împlinesc și 78 de ani de la mutarea din această lume a episcopului Nicolae Ivan. Membru de onoare al Academiei Române, acesta a fost primul episcop al Episcopiei Vadului, Feleacului și Clujului, pe care a condus-o din 1921 până la sfârșitul vieții.

Cei 2 ierarhi au păstorit în vremuri grele pentru Biserica Ortodoxă Română. Prin viața, activitatea și operele lor au marcat viața religioasă și culturală din această zonă a țării.

Mitropolitul Bartolomeu Anania și episcopul Nicolae Ivan sunt înmormântați în cripta Catedralei mitropolitane din Cluj-Napoca.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5