Piesa de teatru „Dincolo de orice”, jucată la Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman” din Buzău

La Centrul Cultural Alexandru Marghiloman din Buzău adolescenții de la Atelierul de Creație și Teatru al Asociației Părinți pentru Ora de Religie (APOR) Vrancea au pus în scenă piesa de teatru Dincolo de orice. Autorul piesei este Nicolae Săcrieru, în vârstă de 16 ani, elev la Colegiul Naţional Unirea din Focşani, câştigător al premiului I la Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice la Istorie 2017, faza judeţeană, şi al premiului I la Olimpiada de Istorie 2016, faza naţională.

Prin această piesă istorică, Nicolae Săcrieru a încercat să arate forța pe care destinul uman, povestea personală a fiecăruia dintre noi, o are în curgerea propriu-zisă a istoriei. Acțiunea se desfășoară în SUA, la Washington, în vara anului 1917. Cei trei membri ai Misiunii românești – Vasile Stoica, Vasile Lucaciu și Ioan Moța – au plecat în Statele Unite ale Americii, în numele României, pentru a pleda în favoarea cauzei românești și, în special, pentru unirea Transilvaniei cu Vechiul Regat.

La spectacolul din 8 iunie 2017 a participat Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, alături de consilieri eparhiali, reprezentanți ai APOR Vrancea și ai Centrului Cultural Alexandru Marghiloman din Buzău.

În cuvântul rostit la finalul evenimentului, ierarhul i-a binecuvântat și i-a felicitat pe tineri, îndemnându-i să fie ascultători față de părinți și profesori. Totodată, IPS Ciprian a evidențiat jertfele eroilor care au luptat pentru apărarea țării și a credinței strămoșești.

Comentarii Facebook


Știri recente