Piatra de temelie pentru o nouă biserică în Parohia Leamna de Jos, județul Dolj

Credincioșii din Leamna de Jos, județul Dolj, au trăit sâmbătă, 14 iunie 2014, bucuria punerii pietrei de temelie pentru noua biserică ce se va ridica în parohia lor sub purtarea de grijă a Sfinților Împărați Constantin și Elena. Slujba de binecuvântare a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi din care a făcut parte și părintele protopop Ion Nicolae de la Protoieria Craiova Nord. Tot cu acest prilej a fost săvârșită și o slujbă de Parastas întru pomenirea dreptmăritorilor creștini care s-au mutat la Domnul, din această frumoasă localitate situată la circa 10 km de municipiul Craiova, a precizat Diacon Gheorghe Cioiu.

La final, Mitropolitul Olteniei le-a vorbit celor prezenți despre importanta și necesitatea Bisericii în viața creștinilor.

„Prin Biserica aceasta dumneavoastră sunteți mărturisitori ai credinței noastre ortodoxe care a zidit întotdeauna sfinte lăcașuri de rugăciune, atât în chip văzut, din piatră, zid sau lemn, cât și în chip nevăzut, în sufletele oamenilor. Credința noastră este în Biserică și în Împărăția cea veșnică a Mântuitorului Iisus Hristos, așa cum spunem în Mărturisirea de credință: Cred întru una, sobornicească și apostolească Biserică și imediat adăugăm: Aștept învierea morților și viața veacului ce va să fie. Așadar, venim la Biserică să ne pregătim sufletele, să ne întărim în nădejdea Învierii, să ne curățim de toată întinăciunea și păcatul ce vin de la cel rău. Iar prin punerea pietrei de temelie a acestei noi biserici și prin alegerea ca protectori a Sfinților Împărați Constantin și Elena, veți fi ajutați sigur să împliniți această sfântă lucrare. Noi ne-am rugat astăzi și pentru cei care vor contribui la ridicarea sfântului lăcaș, stiut fiind că Dumnezeu nu lasă niciodată pe cineva fără de răsplată. El ne dăruiește mereu din darurile Sale cele bogate, ne dăruiește sănătate, pace, bucurie și mai ales, lucru cel mai de preț, ne dăruiește mântuirea sufletelor”, a spus IPS Irineu.

După cum a spus dl. Vasile Constantin, primarul comunei Bucovăț, prin sprijinul credincioșilor din parohie și a Consiliului local al Primăriei Bucovăț, există premise ca în doi ani de zile credincioșii din Parohia Leamna de Jos să aibă propria lor biserică și să nu mai fie nevoiți să meargă în satele vecine pentru a putea participa la slujbele religioase.

Comentarii Facebook


Știri recente