Peste o sută de persoane din orașul Nehoiu au donat sânge, la invitația Bisericii

Parohia „Sfântul Gheorghe” din orașul Nehoiu a organizat joi a paisprezecea colectă în cadrul Campaniei naționale „Donează sânge, salvează o viață!”.

Un număr impresionant de preoți și credincioși au răspuns pozitiv la apelul lansat de parohia nehoiană. Dintre cei 123 de voluntari programați pentru această dată, 118 au fost apți pentru donare, recoltându-se o cantitate de aproximativ 53 de litri de sânge, se arată pe site-ul Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei.

Preotul paroh Bogdan Furtună spune că prin această inițiativă comunitatea dorește să vină în întâmpinarea nevoii acute de sânge din spitale.

Cunoscând că numărul persoanelor dornice să participe la această campanie este mult mai mare, Parohia „Sfântul Gheorghe” din Nehoiu va organiza, în viitorul apropiat, o nouă astfel de acțiune umanitară, a transmis Pr. Bogdan Furtună.

La precedenta acțiune de donare de sânge a parohiei au participat 86 de persoane.

Parohia nehoiană colaborează pentru aceste acțiuni cu Centrul de Transfuzie Sanguină Buzău, Protoieria Pătârlagele și Societatea Națională a Femeilor Ortodoxe Române din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei.

Foto credit: Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei


Știri recente