Peste două sute de copii din județul Buzău au beneficiat de asistenţă stomatologică gratuită

247 de copii din judeţul Buzău au beneficiat de asistenţă stomatologică gratuită în perioada 15 octombrie – 13 noiembrie 2018.

Acţiunea s-a desfăşurat în cadrul campaniei de prevenție și educație stomatologică demarată în mai multe comunități rurale izolate din județul Buzău: Boldu, Sălcioara, Murgești, Mocani, Fântânele, Mărgăritești, Florești, Costomiru, Valea Ratei, Homești, Pietroiu, Buda și Valea Salciei.

Campania a fost organizat la inițiativa părintelui Nicolae Cane – slujitor la biserica „Izvorul Tămăduirii” din curtea Spitalului Municipal Râmnicu Sărat.

„Cu această ocazie, doamna doctor Cătălina Grădinaru i-a învățat pe cei mici cum să își mențină sănătatea, începând cu igiena dentară și terminând cu cea alimentară, mai ales că majoritatea dintre ei nu au fost niciodată la medicul dentist”, a declarat pentru Agenţia de ştiri Basilica Pr. Dragoş Olteanu, purtătorul de cuânt al Arhiepiscopiei.

De asemenea, toți copiii au primit pachete conținând produse de igienă orală și pentru corp, precum și dulciuri.

Campania de prevenție și educație stomatologică s-a desfășurat în colaborare cu școlile unde au avut loc consultațiile medicale, dar și cu sprijinul preoților din parohii.

Foto credit: Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei

Comentarii Facebook


Știri recente