Eparhii, Social

Peste două sute de copii ajutaţi de Biserică prin Campania „O cutie pentru un zâmbet”

Foto creditArhiepiscopia Buzăului şi Vrancei

Peste două sute de copii din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei au primit daruri în perioada 14 noiembrie – 4 decembrie 2018, în cadrul Campaniei umanitare „O cutie pentru un zâmbet”.

Acţiunea a fost organizată de Biserica „Izvorul Tămăduirii” din curtea Spitalului Municipal Râmnicu Sărat.

Pr. Nicolae Cane, slujitor la biserica Spitalului Municipal Râmnicu Sărat, a identificat 217 copii nevoiași din localitățile Balta Albă, Ghergheasa, Mărgăritești, Florești, Toropălești – Pietroiu, Buda și Valea Salciei, cărora le-a oferit cutii pline cu daruri, constând în rechizite, haine, dulciuri, produse de igienă personală și jucării.

Printre beneficiarii acestei campanii s-au numărat și copiii internați la Secția Pediatrie a Spitalului râmnicean.

De asemenea, șase familii dezavantajate social au primit pachete cu îmbrăcăminte și alimente de bază.

„Bucuria adusă pe chipul copiilor a fost foarte mare și a însemnat foarte mult pentru voluntarii implicați în cadrul acestui proiect care va continua și pentru alți copii din localități izolate”, a mărturisit părintele Nicolae Cane.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5