Peste două mii de tineri din Eparhia Dunării de Jos participă gratuit la tabere de vară

Peste 2.000 de tineri de la parohii din Arhiepiscopia Dunării de Jos beneficiază vara aceasta de tabere gratuite de o zi. Ei vizitează obiective de interes general şi participă la activităţi educative şi recreative.

Între beneficiarii taberelor de vară se numără 15 copii din satul Mărtăceşti, județul Brăila. Ei au participat în 26 iulie 2021 la activitățile educative și recreative organizate în cadrul Așezământului social-filantropic „Sf. Pantelimon” – Lacu Sărat.

După o plimbare de acomodare în spațiul natural și primitor al Așezământului de la malul cunoscutului lac sărat din apropierea municipiului Brăila, copiii împreună cu preotul paroh și câțiva voluntari au participat la rugăciune la Capela ocrotită de Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon.

A urmat susținerea unui mic recital de muzică, în care copiii și-au arătat priceperea și cunoștințele muzicale dobândite în cadrul Ansamblului vocal instrumental Mărtăceşti, inițiat și susţinut de preotul acestei comunități parohiale.

Sâmbătă, 24 iulie 2021, alți 20 de copii din grupul catehetic „Hristos împărtășit copiilor” de la parohia Oancea din județul Brăila, coordonați de preotul, au avut bucuria de a vizita câteva obiective de interes general din municipiul Brăila, printre care Biserica „Buna Vestire”, faleza Dunării precum și Așezământul social-filantropic „Sf. Mc. Pantelimon” – Lacu Sărat.

De la începutul vacanței de vară, Parohia Brătulești din județul Galaţi a desfășurat în cadrul Așezământului parohial o serie de activități pentru copiii din diferite zone ale Protopopiatului Tecuci.

zilele de tabără pentru copii au început cu o rugăciune de mulțumire și o prezentare succintă a istoricului bisericii și a satului, precum și a altor lucruri de interes din zonă.

Diversele activități în care principalii protagoniști au fost copiii au avut ca scop socializarea, comunicarea, petrecerea timpului liber în natură, renunțarea la virtual și implicarea în cât mai multe exerciții fizice prin organizarea unor concursuri sportive.

Foto credit: Arhiepiscopia Dunării de Jos

Abonează-te la newsletter şi fii la curent cu noutăţile!

Comentarii Facebook


Știri recente