Peste două mii de credincioși au participat la sfințirea noii biserici a Schitului Icoana Veche

Noua biserică a Schitului nemțean Icoana Veche a fost sfințită duminica aceasta. Peste două mii de credincioși au participat la slujbele oficiate de patru ierarhi ai Bisericii noastre.

După sfințirea locașului de cult, IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a oficiat Sfânta Liturghie pe un podium special amenajat în vecinătatea noii biserici împreună cu: IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, PS Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord și PS Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal.

La ceremonialul liturgic din 13 august 2017 au fost prezenți și membri ai autorităţilor locale şi judeţene. Răspunsurile la strană au fost oferite de un grup format din elevi şi absolvenţi ai Seminarului Veniamin Costachi de la Mănăstirea Neamţ.

În cadrul Sfintei Liturghii, Ierod. Macarie, egumenul Schitului Icoana Veche, a fost hirotonit ieromonah, informează doxologia.ro.

După citirea textului evanghelic duminical în care a fost prezentată minunea vindecării lunaticului, IPS Pimen a rostit un cuvânt de învățătură.

Înaltpreasfinția sa a explicat că Dumnezeu îngăduie diavolului să-l ispitească pe om a arăta pe de o parte, neputinţa diavolului, pentru că el a fost scos din acest copil, iar pe de altă parte, puterea şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu.

Ierarhul a subliniat de asemenea, cât de importante sunt rugăciunea și credința, pe care trebuie să le sporim prin faptele cele bune, dar mai ales prin cercetarea Sfintei Biserici în zilele de sărbătoare şi în duminici.

La finalul slujbei, Părintele Mitropolit s-a adresat credincioșilor prezenți evidențiind „armele Duhului Sfânt” de care dispune creștinul în lupta cu diavolul.

Există forţe ale întunericului, care încearcă să pătrundă în inima vieţii noastre, să o tulbure şi să o distrugă. Dar Dumnezeu ne-a înzestrat cu armele Duhului Sfânt, dintre care, cea mai mare este Sfânta Cruce, prin care găsim şi primim puterea necesară pentru lupta care ne stă înainte, a precizat IPS Teofan.

Domnul Iisus Hristos ne arată aceste arme: credinţa, postul şi rugăciunea sunt izvoare de putere, prin care omul poate lupta împotriva puterilor întunericului, a adăugat ierarhul.

Pentru efortul depus în timpul lucrărilor de construcţie a noii biserici, părintele Alexandru Argatu a primit din partea IPS Teofan distincţia Crucea Moldavă, cea mai mare distincţie a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Totodată, ostenitorii care au sprijinit lucrările efectuate la Schitul Icoana Veche au primit distincţii de vrednicie.

Comentarii Facebook


Știri recente