Peste 520 de copii din 34 de localități vor beneficia de programul de tabere al Episcopiei Caransebeșului

Peste 520 de copii și tineri din 34 de localități urbane și rurale din Caraș-Severin vor beneficia în vara acestui an de programul de tabere „Împreună pentru copiii noștri” derulat de Episcopia Caransebeșului.

Programul de tabere este organizat de eparhie cu ajutorul voluntarilor Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte și cu susținerea mai multor parteneri locali și județeni.

Reprezentanții Departamentului de Tineret al Episcopiei Caransebeșului au efectuat săptămâna trecută mai multe vizite în localitățile care vor găzdui taberele din această vară cu scopul de a stabili detaliile organizatorice împreună cu partenerii locali.

„Aceste întâlniri din comunitățile gazdă au un dublu rol: pe de o parte, cu acest prilej sunt semnate protocoalele de colaborare în baza cărora se desfășoară taberele și pe de altă parte, se vizitează infrastructura locală și se stabilesc detaliile despre locațiile și programul taberei”,  a precizat părintele Mihai Ciucur, coordonatorul Departamentului de Tineret al Episcopiei Caransebeșului.

„Dincolo de aceste aspecte, merită subliniat faptul că sunt comunități care așteaptă aceste tabere în fiecare an ca pe un eveniment central al verii, acestea fiind solicitate de către toți cei implicați: de la copiii beneficiari și familiile acestora, până la preoții, dascălii și reprezentanții autorităților publice locale”.

Pe 14 iunie va avea loc festivitate de lansare a proiectului de tabere, eveniment care se va desfășura la Reșița și va reuni reprezentanți ai tuturor partenerilor județeni și locali, alături de echipa de implementare a proiectului.

Taberele Episcopiei Caransebeșului sunt rezultatul proiectului educațional „Împreună pentru copiii noștri” concretizat în două moduri: Tabăra din Inima Satului (TDIS) în localitățile rurale și Tabăra din Inima Familiei (TDIF) în cele urbane.

Foto credit: Episcopia Caransebeșului

Comentarii Facebook


Știri recente