Peste 4000 de credincioși au participat la procesiunea din Slobozia

Peste 4000 de credincioși au participat marți la procesiunea cu Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam din Arhiepiscopia Dunării de Jos.

Pelerinajul a început de la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Slobozia și s-a încheiat la Mănăstirea „Sfinții Voievozi”, informează centrul eparhial.

Icoana Maicii Domnului a fost depusă într-un baldachin alături de moaștele care străjuiesc Mănăstirea din Slobozia și va rămâne spre cinstire până luni.

Procesiunea a fost organizată cu ocazia hramului așezământului monahal: „Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil”.

Programul manifestărilor

În ziua sărbătorii hramului Mănăstirii „Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil” va fi săvârșită Sfânta Liturghie de Preasfințitul Părinte Vincențiu și Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.

Manifestările dedicate hramului se vor încheia luni. Episcopul Sloboziei și Călărașilor va sluji Sfânta Liturghie în biserica mănăstirii „Sfântul Mare Mucenic Mina” din ansamblul Centrului Eparhial.

La ora 12:00, tot în biserica – paraclis episcopal va fi săvârșită slujba de Te Deum.

Foto credit: Episcopia Sloboziei și Călărașilor


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…