Peste 2000 de persoane din Arhiepiscopia Sibiului au participat la Campania „Donează sânge, salvează o viață”

Peste 2000 de persoane au donat sânge în cele patru acţiuni de recoltare demarate în ultima perioadă de Arhiepiscopia Sibiului.

Acţiunile fac parte din campania „Donează sânge, salvează o viață”, iniţiată de Patriarhia Română în anul 2013, extinsă în prezent la nivel naţional.

La ultima acţiune de recoltare care a avut loc marţi, 22 mai 2018, au participat 50 de persoane. A fost organizată de Protopopiatele Făgăraș 1 și 2, cu sprijinul Centrului de Transfuzie Sanguină din Târgu Mureș.

„Ne aflăm la cea de-a patra ediție a Campaniei «Donează sânge, salvează o viață» în Arhiepiscopia Sibiului și ne bucurăm de participarea preoților și credincioșilor din protopopiatele eparhiei, a spus inspectorul social din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, Marius Talmațchi.

„Donează sânge, salvează o viață”

Prin campania  „Donează sânge, salvează o viață”, Patriarhia Română este instituția cu cea mai mare contribuție adusă la creșterea numărului donatorilor de sânge.

Din 2013 până în prezent, în cadrul campaniei au fost recoltate peste 10 tone de sânge.

Campania aceasta este extrem de importantă, în contextul în care, în sistemul sanitar românesc este o nevoie acută de sânge.

Doar 2% dintre români donează sânge

Un român are nevoie de sânge la fiecare trei secunde, dar doar 2% donează! Numărul donatorilor din România nu depăşeşte 2% din populaţie, faţă de media europeană de 10 la sută.

Prin urmare, cantitatea recoltată zilnic în ţară este cu mult sub necesarul unităţilor sanitare. Cele mai mari cantităţi de sânge sunt folosite la transplantul de ficat, de cord, rinichi, medular şi în oncologie.

În prezent, numai 62 de țări se apropie de 100% din livrările naționale de sânge din donații de sânge voluntare, neplătite, iar 40 de țări sunt încă dependente de donatori de familie și chiar de donatori plătiți.

În România sunt 44 centre de transfuzie sanguină, dintre care 3 în Bucureşti. Cei care donează, pe lângă faptul că dau o şansă la viaţă celor aflați în stare critică, beneficiază de câteva avantaje: o zi liberă de la serviciu, 7 tichete valorice pe baza cărora îşi pot cumpăra alimente, decontarea cheltuielilor de transport şi analize medicale gratuite.

Comentarii Facebook


Știri recente