Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale au ajutat anul trecut peste 2.200 de persoane, prin Campania „Implică-te. Împreună reușim mai mult!”.
Printre realizările semnificative se numără sprijinul oferit în localitatea Drăgănești din județul Prahova, unde, în luna iulie, au fost donate 700 de perechi de încălțăminte.
În luna septembrie, voluntarii au venit în ajutorul familiilor din comuna Cudalbi, județul Galați, afectate grav de inundații. Donațiile, realizate cu sprijinul Parohiei Fântânele și al Comandamentului Comunicațiilor și Informaticii, au inclus echipamente pentru refacerea locuințelor și produse de strictă necesitate.
Prin programul „Crăciunul la sat”, parte din această campanie, au fost oferite daruri la 1.100 de copii din 19 localități prahovene.
„Campania umanitară Implică-te! Împreună reușim mai mult! demonstrează puterea solidarității și a implicării comunitare. În 2024, prin eforturile voluntarilor Paraclisului Catedralei Naționale, am reușit să sprijinim peste 2.200 de persoane. Ne bucurăm să vedem impactul pozitiv al acestor acțiuni în comunități (…). Vom continua să ne implicăm cu aceeași determinare, fiind alături de cei aflați în nevoie”, a declarat Dănuț Prună, coordonatorul voluntarilor.
De la lansarea din 2020, prin Campania „Implică-te! Împreună reușim mai mult!” au fost desfășurate 550 de acțiuni umanitare în 24 de județe.
Foto credit: Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale