Arhiepiscopia Dunării de Jos a organizat marți o acțiune filantropică în municipiul Brăila. 140 de persoane au donat sânge pentru persoanele aflate pe patul de spital.
90 de persoane din protopopiatul Brăila, inclusiv 50 de elevi de la liceele locale, au donat sânge la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină.
Campania de donare face parte din inițiativa națională „Donează sânge, salvează o viață!”, susținută de Patriarhia Română și Ministerul Sănătății, și continuă în perioada următoare la centrele din Galați și Brăila.
Din cauza stocurilor insuficiente de sânge în multe unități medicale, activitatea de donare de sânge a vizat identificarea persoanelor apte pentru a dona regulat, nu doar în perioade specifice, ci pe tot parcursul anului, conform programărilor stabilite de medici.
Donează sânge!
Patriarhia Română a avut cea mai mare contribuție la creșterea numărului donatorilor de sânge din țară.
În 2024, au participat 11.580 de donatori și au fost colectați 5.136 litri de sânge, dintre care 2.130 donatori și 1.000 litri au fost rezultatul Campaniei „Donează sânge, salvează o viață!”
De la începutul campaniei în 2013, au fost desfășurate 58 de ediții, colectându-se peste 25.000 litri de sânge de la mai mult de 52.000 de donatori.
Foto credit: Facebook/ Arhiepiscopia Dunării de Jos






