Pelerini oneșteni la Catedrala Sf. Cuvioasă Parascheva din Roman

Un grup de 50 de pelerini din municipiul Onești, însoțiți de preotul Constantin Alupei, protopop de Onești, au vizitat vineri, 14 martie 2014, Centrul eparhial de la Roman. Credincioșii au avut bucuria de a participa la slujba Sfintei Liturghii de la Catedrala „Sf. Cuv. Parascheva”, primind cuvânt de învățătură și folos duhovnicesc din partea Preasfințitului Părinte Episcop Ioachim Băcăuanul, informează site-ul epr.ro. Apoi, avându-l alături pe protosinghelul Andrei Ioniță, eclesiarhul Catedralei arhiepiscopale, oneștenii s-au închinat la racla cu sfintele moaște, aflată în sfântul lăcaș, au putut admira pictura interioară de secol XVI și viața în imagini a Sfintei Parascheva, ansamblu pictural unic în lume, după care au vizitat muzeul din incinta Centrului eparhial, unde se află expuse icoane, cărți și obiecte de cult ce datează de sute de ani.

Un alt obiectiv al vizitei a fost fabrica de lumânări „Sf. Fotini”, unde pelerinilor li s-a explicat tehnologia confecționării lumânărilor și importanța achiziționării lor doar de la pangarele bisericilor și mănăstirilor, aceasta fiind unul din puținele mijloace de susținere a activităților social-filantropice și culturale ale Bisericii.

„Ne-am bucurat că Preasfințitul Ioachim Băcăuanul a dat binecuvântarea ca un grup de 50 de credincioși de la Catedrala „Pogorârea Duhului Sfânt” din Onești să facă un pelerinaj la Roman, unde am fost întâmpinați de părintele Andrei Ioniță și am fost primiți să participăm la Sfânta Liturghie. Am vizitat cu toții muzeul de lângă catedrală, apoi fabrica de lumânări, pentru ca toți credincioșii să vadă unde se procesează lumânările, cum ajung la parohii și cum trebuie dată atenție acestora, biserica fiind responsabilă de tot ceea ce reprezintă lumânarea pentru un credincios. De asemenea, am fost întâmpinați de Preasfinția Sa care ne-a rostit cuvinte de folos pentru zilele acestea de post, plecând acum, la casele noastre îmbogățiți duhovnicește”, a declarat preotul protopop Constantin Alupei.

Comentarii Facebook


Știri recente