Cincizeci de pelerini de la Parohia Vidra din județul Ilfov, Arhiepiscopia Bucureștilor, au participat în zilele de 21 și 22 august la un pelerinaj la mai multe mănăstiri din Oltenia prin intermediul Centrului de pelerinaj „Sfântul Apostol Pavel” al Patriarhiei Române, informează Ziarul Lumina.
Pelerinajul la mănăstirile oltene a fost primit cu entuziasm de numeroși credincioși ai Parohiei Vidra din Ilfov, care participă sub îndrumarea părintelui paroh Ioan Pantilimonescu în fiecare an la pelerinaje către diferite locuri de rugăciune și de tradiție ale țării noastre.
„Inițiativa acestui pelerinaj a venit mai mult ca un răspuns la dorința credincioșilor noștri de a vedea locuri sfinte, de a participa la slujbe la mănăstiri, de a se împărtăși din experiența duhovnicească a unor părinți din mănăstiri. Pe 21 august am ales să vizităm Mănăstirea Dintr-un Lemn din județul Vâlcea, apoi mănăstirile Polovragi și Tismana din județul Gorj. În drum spre Tismana am trecut prin Târgu Jiu și am profitat de ocazie pentru a vedea de aproape ansamblul monumental al sculptorului Constantin Brâncuși din acest oraș. Am fost plăcut surprinși de Centrul de pelerinaj «Sfântul Apostol Pavel» al Patriarhiei Române, care a oferit tuturor pelerinilor volumul «Brâncuși. Sculptor creștin ortodox» semnat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel; de aceea, am fost oarecum pregătiți prin lectură despre însemnătatea operelor lui Brâncuși”.
Pe 22 august, pelerinii ilfoveni au vizitat Mănăstirea Lainici din defileul Jiului și Mănăstirea Prislop din județul Hunedoara, unde au poposit la mormântul părintelui Arsenie Boca și s-au rugat în peștera Sfântului Ioan de la Prislop, care se află în apropierea mănăstirii.
„Pelerinii au simțit aici o adevărată bucurie și împlinirea unor năzuințe și rugăciuni pe care le-au înălțat către Dumnezeu. Cu mic, cu mare am putut să urcăm și la peștera Sfântului Ioan de la Prislop, ceea ce a fost o încercare pentru voința pelerinilor, în special a celor mai în vârstă. Pe drumul de întoarcere acasă am poposit și la Mănăstirea Cozia de pe Valea Oltului, unde am participat și la slujba Vecerniei”, a spus părintele paroh Ioan Pantilimonescu. Următorul pelerinaj pentru credincioșii Parohiei Vidra va fi organizat în jurul datei de 14 octombrie la Iași, la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva.
„Aceste pelerinaje sunt binevenite având în vedere că nu toți credincioșii participă des la slujbele din parohie. Pentru unii dintre ei a fost un prilej în plus de a se familiariza cu slujbele, cu locurile de rugăciune, cu gesturi pe care trebuie să le cunoască și să le facă în lăcașul de cult. Pelerinajul este un mijloc de coeziune și comuniune duhovnicească pe care poate altfel nu am fi putut să le realizăm”, a spus părintele paroh.