Pelerini giurgiuveni la Așezământul românesc de la Ierusalim

Un grup de pelerini giurgiuveni, aflați în pelerinaj în Țara Sfântă, a vizitat sâmbătă, 26 aprilie, Așezământul românesc de la Ierusalim, informează episcopiagiurgiului.ro. Aici, au fost întâmpinați de arhim. Timotei Aioanei, Superiorul Așezămintelor românești de la Ierusalim, Iordan și Ierihon, care le-a adresat un cuvânt de bun venit. Apoi, au participat la Sfânta Liturghie săvârșită de un sobor de preoți și diaconi. Pr. Gabriel Chirculeanu, consilier cultural al Episcopiei Giurgiului, a rostit un cuvânt de învățătură în care a tâlcuit pericopa evanghelică citită în cadrul Sfintei Liturghii și a evidențiat dimensiunea spirituală a pelerinajului creștin, care este o călătorie spre Împărăția cerurilor, în timpul căreia pelerinul se roagă și Îl laudă pe Dumnezeu, căutând o schimbare interioară al cărei scop este urmarea lui Hristos. După Sfânta Liturghie pelerinii au participat la o agapă frățească. Pelerinajul la Ierusalim a fost organizat de Biroul de pelerinaje al Episcopiei Giurgiului, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului.

Comentarii Facebook


Știri recente