În anii de după căderea comunismului, mulți români au căutat un trai mai bun dincolo de granițele țării. Ei au luat drumul Occidentului în speranța unui viitor pentru copiii lor, dar nu au uitat de tradițiile și credința strămoșească. Acestea le-au fost ghid și sprijin pe meleaguri străine.
Fiind martoră la toate aceste schimbări radicale din viața poporului român, Biserica Ortodoxă, prin implicarea Părintelui Patriarh Daniel, nu a rămas indiferentă la nevoile românilor migranți. O măsură importantă în acest sens a reprezentat-o înființarea de noi eparhii în diaspora.
Până în prezent, în cei 10 ani de patriarhat ai Preafericitului Părinte Daniel au fost înființate sau ridicate în rang mai multe eparhii. Motivul acestor schimbări s-a datorat creșterii numărului de credincioși și necesităților pastorale.
Astfel, în perioada 2007-2008 au fost înființate Episcopia Europei de Nord, Episcopia Australiei şi Noii Zeelande, Episcopia Italiei și Episcopia Spaniei și Portugaliei. De asemenea, în anul 2017, românii de pe continentul american au avut parte de bucuria binecuvântării Sfântului Sinod prin ridicarea în rang a Arhiepiscopiei celor două Americi la rangul de Mitropolie și a înființării Episcopiei Ortodoxe a Canadei.
Grija față de românii din afara granițelor țării reprezintă o preocupare constantă a Patriarhului României. Un exemplu al grijii pentru aproapele este instituirea Duminicii migranților români.
Inițiativa instituirii acestei zile a aparținut Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, încă de pe vremea pe când era Mitropolit al Moldovei și Bucovinei. Potrivit hotărârii mitropolitane, prima duminică după sărbătoarea împărătească a Adormirii Maicii Domnului a fost dedicată românilor care trăiesc peste hotare.
Această sărbătoare a fost extinsă la nivelul Patriarhiei Române în urma deciziei luate în ședință de lucru a Sfântului Sinod din 25-26 februarie 2009. Atunci a fost decis ca Duminica migranților români să fie marcată în prima duminică după 15 august.