Pelerinajul istoric, penultima zi: Să ne înflăcărăm în pocăință, asemeni Sf. Dimitrie!

Pelerinajul istoric cu moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou se apropie de final. Sâmbătă se desfășoară la biserici din sectorul 5 al Capitalei, iar duminică va continua în sectorul 6.

Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul conduce delegația care a ajuns în dimineața penultimei zile din pelerinaj la Mănăstirea Antim, Bisericile Mihai Vodă și „Sfânta Treime” – Ghencea.

Să ne înflăcărăm în pocăință

Pentru că evenimentul se petrece la finalul săptămânii a cincea din Postul Mare, PS Varlaam Ploieșteanul a adresat un îndemn la pocăință în cuvântul rostit la Mănăstirea Antim.

Preasfinția Sa a spus că învățătura Canonului Mare, citit săptămâna aceasta în biserici „a fost experimentată zi de zi cu multe lacrimi și cu multe nevoințe de către Sfântul Dimitrie cel Nou, făcătorul de minuni”.

„Și noi să ne înflăcărăm asemenea lui și să ne asumăm acest jug al pocăinței!”, a îndemnat ierarhul amintind totodată că „jugul acesta este bun și povara ușoară”, conform Matei 11:30.

PS Varlaam a subliniat că la Antim „s-au nevoit asemenea Sfântului Dimitrie generații întregi de călugări”. Preasfinția Sa amintit de mișcarea Rugul Aprins și a spus că mănăstirea a fost un „far călăuzitor în întunericul ateismului”.

„Ne gândim în primul rând la părintele arhimandrit Sofian care, iată, așteaptă canonizarea”, a spus Episcopul vicar patriarhal.

Mai departe, la popasul de la Biserica Mihai Vodă, PS Varlaam a precizat că și domnitorul Mihai Viteazul, ctitorul vechiului lăcaș de cult, „va fi trecut probabil, într-o bună zi, în rândul sfinților” ca „mare apărător al creștinismului”.

Românii, ctitori de lăcașuri sfinte

Ajuns apoi într-o biserică monumentală din Capitală, la „Sfânta Treime”-Ghencea, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a spus că unul dintre motivele pentru care Sfântul Dimitrie este astăzi în țara noastră îl reprezintă evlavia și dispoziția românilor spre ctitorirea de lăcașuri sfinte.

Biserica din Basarabov, dărâmată în 1774, a fost refăcută cu sprijin primit de la români de mai multe ori, inclusiv în contemporaneitate, conform Preasfinției Sale.

„După prăbușirea comunismului, la Basarabi s-a reînființat mănăstirea și părinții care trăiesc astăzi acolo recunosc că majoritatea lucrărilor importante care s-au făcut – este un frumos loc de pelerinaj acolo – s-au făcut, tot așa cu sprijinul pelerinilor veniți din România”.

„De aceea, Sfântul Dimitrie a dorit să rămână aici, ca o binecuvântare și răsplată pentru dărnicia creștinilor noștri arătată față de creștinătatea răsăriteană, în general, și față de creștinii din satul natal și față de mănăstirea de pe locurile în care el s-a nevoit acum opt secole, în special”.

PS Varlaam a adăugat că Sfântul „acum poposește în biserica ridicată în perioada crizei dintre cele două războaie mondiale” în care „creștinii nu s-au lăsat și au înălțat această biserică atât de spațioasă, de monumentală, de frumoasă”.

Pelerinajul continuă după-amiază la Parohiile „Sfântul Ilie” – Ghencea, „Sfântul Elefterie” – Paraclis patriarhal și la Paraclisul Catedralei Naționale.

Din delegația care însoțește cinstitele moaște fac parte Arhimandritul Clement Haralam, Mare eclesiarh al Catedralei patriarhale, Pr. Dumitru Ştefănescu, Consilier eparhial la Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Preotul Valer Ulican, protoiereul Protopopiatului Sector 5 ș.a.

Vezi programul integral al pelerinajului istoric.


Pelerinajul cu moaștele Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor, în toate protoieriile din Arhiepiscopia Bucureștilor este organizat în contextul împlinirii a 250 de ani de la aducerea moaștelor sale la București.

Acest eveniment istoric a fost înscris în Calendarul Ortodox, cu pomenire în data de 13 iulie, iar prima lui sărbătorire va avea loc anul acesta, când la Catedrala Patriarhală din București este prevăzut un program liturgic deosebit și o procesiune cu moaștele sfântului.

Foto credit: Basilica.ro / Raluca-Emanuela Ene


Știri recente