Pelerinaje în cinstea Maicii Domnului, în Eparhia Romanului și Bacăului

La Onești s-a încheiat ieri pelerinajul la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Trifești, județul Neamț. Băcăuanii se pot închina până în ziua prăznuirii Adormirii Maicii Domnului la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț, informează „Ziarul Lumina”.

A devenit o tradiție ca în perioada Postului Adormirii Maicii Domnului credincioșii din Eparhia Romanului și Bacăului să se poată închina la icoanele făcătoare de minuni aduse de la sfintele mănăstiri. O parte dintre cei care vin să se roage Maicii Domnului sunt înaintați în vârstă, iar alții se confruntă cu lipsuri materiale. De aceea, de mai bine de un deceniu, la Onești și Bacău sunt aduse spre închinare icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului de la Trifești, respectiv de la Mănăstirea Neamț. Oamenii se roagă cu credință în această perioadă de post, participă la sfintele slujbe și își pun nădejdea în mijlocirea Născătoarei de Dumnezeu către tronul Preasfintei Treimi. Sute de oameni de toate vârstele s-au închinat timp de cinci zile icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Trifești, care a poposit la Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh” din Onești. Pe lângă Acatistul și Paraclisul Maicii Domnului, s-a slujit Sfânta Liturghie, în cadrul căreia mulți credincioși au primit Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos. Cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și a Preasfințitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a fost adusă ieri, 9 august 2013, la Bacău icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț. Mâine, 11 august, PS Ioachim Băcăuanul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, va sluji Sfânta Liturghie la Biserica Precista. „Ca în fiecare început de august, în preajma sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, la Biserica Precista din Bacău va poposi icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț. Icoana va fi depusă în sfântul lăcaș spre închinarea credincioșilor. Până joi, 15 august, se vor oficia Acatistul Maicii Domnului și Paraclisul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu”, a spus pr. Constantin Gherasim, inspector în probleme de tineret și mass-media al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. În seara zilei de 14 august, la Biserica Precista se va oficia Prohodul Maicii Domnului, iar în ziua pomenirii Adormirii Maicii Domnului se va sluji Sfânta Liturghie.

Comentarii Facebook


Știri recente