Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Cluj II a organizat, prin asistenta socială Bianca Dumitrașcu, un pelerinaj de o zi pentru preotesele preoților pensionari și pentru preotesele văduve, informează „Ziarul Lumina”.
Grupul format din 16 preotese, însoțit de asistenta socială, a vizitat câteva mănăstiri și două case memoriale. Primele mănăstiri vizitate au fost în județul Bihor, „Buna Vestire” din localitatea Episcopia Bihor și „Sfânta Cruce” din Oradea. La întoarcere, grupul s-a oprit la Mănăstirea „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” de la Piatra Craiului, județul Cluj, unde, după ce s-au rugat, prin grija starețului, preotesele au luat masa de prânz.
Ultimul popas a fost făcut la Ciucea, județul Cluj, unde grupul a vizitat casa memorială a poetului Ady Endre și castelul lui Octavian Goga.
„Toată lumea a fost plăcut impresionată de picturile valoroase care împodobesc castelul, printre care și câteva exponate a marelui pictor Camil Ressu. S-a vizitat, apoi, mausoleul ridicat la mormintele lui Octavian și Veturia Goga și, nu ultimul rând, Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” de la Ciucea”, a precizat Bianca Dumitrașcu, asistent social în cadrul Protopopiatului Cluj II.
„Întregul grup a fost impresionat de hărnicia și râvna cu care maicile au trudit la ridicarea mănăstirilor pe care le-am vizitat și a complexelor monahale care le împrejmuiesc, cu ajutorul bunului Dumnezeu și al Maicii Domnului. La fel de plăcut impresionate au fost doamnele la Piatra Craiului, unde un grup mic de viețuitori și părintele stareț au început o lucrare măreață, într-un vârf de munte, departe de lume, dar cu nădejde în grija lui Dumnezeu și a Sfântului Ioan Iacov Hozevitul, care le va ajuta să ducă totul la bun sfârșit”, a mai menționat asistenta socială.
La finalul zilei, preotesele au ajuns acasă cu sufletele încărcate de spiritualitate și bucurie, „cu speranța că am reușit să ne arătăm respectul și recunoștința pentru cele care ani mulți s-au ostenit în parohii, alături de soții lor, cu gândul că programul nostru va continua și în viitor”, a încheiat Bianca Dumitrașcu.