Pelerinaj organizat de Parohia ortodoxă română din Glasgow, Scoția

Parohia ortodoxă română „Întâmpinarea Domnului” din Glasgow – Scoția, păstorită de părintele Marcel Oprișan, organizează în perioada 8-10 iunie 2011 un pelerinaj pe Insula Iona din Scoția, în cinstea Sfântului Columba, Apostolul Scoției, informează romanianuk.net.

În tot acest timp credincioșii îl vor avea în mijlocul lor și pe Preasfințitul Marc, Episcop-vicar al Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale și Meridionale. Toți cei care vor să participe la acest pelerinaj pe Insula Iona sunt rugați să-l contacteze pe părintele Marcel Oprișan, parohul bisericii românești „Întâmpinarea Domnului” din Glasgow, la nr. de tel. 07817762075 sau prin e-mail la adresa [email protected].

Iona este o insulă mică (1 milă lățime și 3.5 mile lungime) din arhipelagul insulelor Inner Hebrides, Scoția, faimoasă pentru mănăstirea fondată acolo de Sfântul Columba din Iona și ca centru al creștinării Scoției. Deoarece în acest loc sfânt au trăit sute de monahi, este o bucurie și mai mare pentru grupul de pelerini români că va avea prilejul să se roage în cea mai veche biserică de pe insula care datează din secolul al IX-lea.

Comentarii Facebook


Știri recente