Pelerinaj în Italia, Franța și Grecia

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în perioada 22 iulie – 2 august 2014, un grup de viețuitori de la Centrul Eparhial din Giula, dar și din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, împreună cu Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, au efectuat un pelerinaj la mai multe biserici și mânăstiri din Italia, Franța și Grecia.

După cum aflăm de la Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, pelerinajul a cuprins vizite și slujiri la parohii ortodoxe românești (precum Reședința Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, din Roma, sau Parohia Românească din Genova, unde cu binecuvântarea Ierarhului locului, a Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Italiei, a fost săvârșită Sfânta Liturghie Arhierească în Duminica a VII-a după Rusalii, 27 iulie 2014, de către Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei, Părintele Paroh Sorin Constantin Filip și alți clerici din cele două Episcopii), sau în locuri de referință legate de Sfinți cunoscuți și îndrăgiți atât în lumea ortodoxă, răsăriteană, cât și în cea creștină apuseană (ca de pildă slujirea din cripta de la basilica „Sfântului Ierarh Nicolae”, din Bari, din 30 iulie 2014, deasupra mormântului Sfântului care este și Ocrotitorul Duhovnicesc al Catedralei Episcopale din Giula), dar și vizitarea unor obiective spirituale și culturale foarte importante (precum basilica „San Pietro” și alte basilici imperiale de renume din Roma, capitala Imperiului Roman de altădată: basilica „Santa Croce di Gerusalemme, în care se află părți foarte mari din lemnul Sfintei Cruci, pe care a fost răstignit Mântuitorul nostru Iisus Hristos, sau unul dintre piroanele răstignirii, precum și degetul Sfântului Apostol Toma; basilicile „San Giovanni in Laterano”, „Santa Maria Maggiore” și cele două basilici legate de Sfântul Apostol Pavel, cea construită pe locul în care a fost mucenicit, la „Tre Fontane”, sau cea în care se găsește locul în care a fost înmormântat, la „San Paolo Fuori le Mura”; Forul Roman, cu Colosseumul, Arcul de Triumf al Sfântului Constantin cel Mare și Columna lui Traian, etc; basilici sau mânăstiri în care se află vestitele catacombe romane și moaște de Sfinți Mucenici, ca cea de la „San Pancrazio”, sau alte relicve importante ale creștinismului primar, precum „Santa Prassede” și „Santa Cecilia in Trastevere”, tot din Roma; sau basilica „San Marco” din Veneția, adevărată operă de artă, care cuprinde mozaicuri de renume, vechi icoane bizantine, precum „Maica Domnului Nicopeia” și alte valori inestimabile ale creștinismului, ca „Palia” Sfântului Evanghelist Marcu”, Ocrotitorul Catedralei și al întregii Veneții; tot la Veneția au mai fost vizitate și alte biserici, în care se găsesc Moaștele unor mari Sfinți ai Bisericii noastre, precum Sfinții Atanasie al Alexandriei și Ioan cel Milostiv, Sfântul Apostol Andrei, Sfântul Zaharia, tatăl Sfântului Proroc Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului, sau ale Sfintei Marii Mucenițe Cristina, din biserica „San Francesco della Vigna”, la care pelerinii s-au închinat chiar în ajunul sărbătorii sale, în 23 iulie 2014; sau Domul din Milano și biserica „Sfântului Ierarh Ambrozie al Mediolanului”; precum și Catedrala Arhiepiscopală din Atena, în care se află Moașele Sfintei Cuvioase Mucenițe Filoteia din Atena și ale Patriarhului Grigorie al V-lea, al Constantinopolului, sau Mânăstirea „Sfântului Cuvios Efrem cel Nou”, din Nea Makri, tot din Grecia, care adăpostesc Moaștele întregi ale Sfântului care atât de multe a pătimit pentru Mântuitorul Iisus Hristos, în secolul al XV-lea, dându-și obștescul sfârșit în data de 5 mai 1426 și ale cărui Sfinte Moaște au fost descoperite în chip minunat, în 3 ianuarie 1950, după mai bine de 500 de ani).

Peste tot, atât în partea de nord a Italiei (la Veneția, Milano sau Genova), cât și în centrul sau sudul ei (la Roma sau Bari), pelerinii au fost întâmpinați cu multă dragoste de preoți sau diaconi slujitori în parohiile românești din aceste orașe și care, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan al Italiei, i-au condus pe aceștia la obiectivele importante din zonă, i-au găzduit sau au slujit împreună la sfintele altare românești care au fost amenajate în Italia. Tot cu acest prilej, cei doi Ierarhi cu nume comun, închinat Sfântului Cuvios Siluan din Muntele Athos, dar desfășurându-și activitatea în țări și locuri diferite, precum Italia sau Ungaria, s-au întâlnit la Centrul Eparhial din Roma și au vizitat Catedrala Episcopală și celelalte realizări de excepție de la Reședința care acum câțiva ani nici măcar nu exista și care a fost amenajată și cu sprijinul consistent al Statului Român, dar și prin munca stăruitoare, jertfelnicia și hărnicia viețuitorilor și colaboratorilor Preasfințitului Părinte Episcop Siluan Șpan al Italiei.

Pelerinajul a mai cuprins și alte întâlniri și vizite importante, precum cea de la Mânăstirea „Schimbării la Față a Domnului” de la Terrasson, din Franța, aflată sub conducerea duhovnicească a Părintelui Elie Ragot, știut de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan din Ungaria, la fel ca și maicile din această mânăstire care este metoc al Mânăstirii „Simonos Petra”, din Muntele Athos, de pe vremea absolvirii Facultății de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna” din Sibiu, când a viețuit câteva luni de zile în Franța, unde a avut posibilitatea să cunoască mai bine limba franceză și spiritualitatea acestei țări. Sau vizita de la Assisi, unde au fost văzute Mânăstirea în care se află mormântul Sfântului Francisc de Assisi și ale Sfintei Clara, întemeietorii ordinului franciscan, de monahi și monahii, sau de la Mânăstirea de clarise „San Luigi”, din Bisceglie, de lângă Bari, unde unele dintre monahiile acestui așezământ monahal claustrat cunosc îndeaproape și arta pictării icoanelor pe lemn, atât de îndrăgită și de cunoscută în lumea ortodoxă.

Pe lângă multe lucruri interesante și inedite aflate de către pelerinii români de la Giula, din Ungaria, în cadrul acestui minunat pelerinaj efectuat la atâtea locuri cu rezonanță istorică, culturală și spirituală, chiar din perioada apostolică, demersul spiritual realizat cu multă osteneală, dar și cu bucurie sufletească deosebită, a mai dezvăluit încă un aspect foarte semnificativ pe care îl realizează Biserica Ortodoxă Română astăzi, și anume importanța capitală a parohiilor românești înființate sau susținute în diasporă de către Patriarhia Română, care au cunoscut o organizare și o dezvoltare foarte mare cu purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și care oferă atât loc de odihnă și înălțare sufletească, de regăsire și de ajutor, cât și de păstrare a identității românești și ortodoxe pentru atâția români plecați în depărtări pentru a-și găsi un loc de muncă mai bun, sau din alte pricini. Și totodată, ele se dovedesc a fi și un loc de nădejde pentru o cunoaștere reciprocă mai bună, dar și pentru experimentarea și întărirea comuniunii frățești ortodoxe românești, dincolo de granițele țării. Pentru toate acestea, dar și pentru toate lucrurile văzute cu îmbelșugare de-a lungul întregului pelerinaj, pelerinii din Giula au adus mare mulțumire Bunului Dumnezeu, în fiecare dintre locurile vizitate.

Comentarii Facebook


Știri recente