Pelerinaj în Duminica Sfintei Cruci la Limburg, Germania

În a treia Duminică a Postului Mare, (03 aprilie 2016), numeroşi credincioşi ortodocşi de diferite naţionalităţi de pe Valea Rinului și din împrejurimile orașului Limburg, Germania, s-au închinat unui fragment din cinstitul Lemn al Sfintei Cruci, aflat în proprietatea Muzeului Episcopiei Catolice din Limburg, informează site-ul oficial al Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord.

03

Pelerinajul de la Limburg este organizat anual de părintele Johannes Nothhaas și Parohia Ortodoxă de la Mainz. Acest eveniment a devenit deja o tradiţie pentru creştinii ortodocşi de diferite naţionalităţi de aici care în fiecare an vin să aducă cinstire lemnului Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos.

„Răspunsurile de la strană au fost date de corul parohiei germane din Mainz, corul parohiei rusești din Frankfurt și corul parohiei românești de la Offenbach. La acest pelerinaj au participat credincioșii ortodocși veniți de la sute de kilometri dar și credincioși veniți special din România”, a precizat Pr. Mircea Deac.

Din partea Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale și de Nord au participat: Pr. Protopop Ștefan Anghel (Offenbach); Pr. Mircea Deac (Koblenz și Frankfurt); Pr. Cătălin Preda (Bonn); Arhid. Martin Lissmann; Diac. Gavriil Gemanaru (Parohia Offenbach). De asemenea a fost prezent şi Pr. Teodosie Stejar (Mănăstirea Bucium, România).

O parte importantă din Sfânta Cruce a fost adusă de la Ierusalim în secolul al XIII-lea și se află până astăzi în proprietatea Muzeului Episcopiei Catolice din Limburg.

04

 

 

Comentarii Facebook


Știri recente