Pelerinaj, în Duminica Ortodoxiei, la Roman

Peste două sute de preoți și câteva sute de credincioși din întreaga Arhiepiscopie a Romanului și Bacăului au participat, în Duminica Ortodoxiei, la un impresionant pelerinaj cu icoanele, organizat în centrul Romanului, informează TRINITAS TV.

În fruntea procesiunii s-au aflat icoanele făcătoare de minuni de la Mănăstirea Giurgeni și Parohia Trifești, icoane reprezentând hramurile bisericilor romașcane, precum și 18 icoane ce înfățișează în imagini viața Sfintei Parascheva, așa cum este ea reprezentată în Catedrala arhiepiscopală, și o raclă ce adăpostește fragmente moaștele a 22 de sfinți.

Alături de credincioși s-a aflat și Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

Pelerinajul s-a încheiat la Catedrala arhiepiscopală din Roman. Acolo, la Agheasmatarul din curtea edificiului, ierarhul a citit Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva.


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…