Pe muntele Tabor Sfinții Apostoli s-au împărtășit din lumina dumnezeirii lui Hristos – Mitropolitul Ioan

Mitropolitul Ioan al Banatului a evidențiat cu ocazia hramului bisericii din proximitatea Mănăstirii Sihla faptul că „lumina dumnezeirii lui Hristos” i-a cuprins pe sfinții Apostoli care au luat parte la minunea de pe Tabor.

Ca urmare a acestei minuni, apostolii au experimentat o stare de fericire necunoscută până atunci:

„Ce fericiți au fost că au gustat, că s-au hrănit cu privirea din lumina taborică, din lumina lui Hristos”, a spus Mitropolitul Banatului.

Tot în cadrul omiliei rostite de sărbătoarea „Schimbării la Față”, ierarhul a vorbit despre cum se pot împărtăși credincioșii din lumina taborică, informează Doxologia.ro.

„Apostolii s-au împărtășit din lumină, iar nouă ne-a îngăduit Hristos să ne hrănim și să ne împărtășim cu Trupul și Sângele Său”.

Schitul Sihla a fost înfiinţat în anul 1731. Prima mențiune scrisă despre existența vieții monahale la Sihla datează din 1326.

Biserica principală are hramul Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, iar biserica din deal, denumită „biserica dintr-un brad”, are hramul „Schimbarea la Față”.

În anul 2011, schitul a primit statutul de mănăstire.

Mănăstirea Sihla este cunoscută pelerinilor pentru că nu departe de așezământul monahal se află peștera în care s-a nevoit Sfânta Teodora de la Sihla

Foto credit: Doxologia.ro

Comentarii Facebook


Știri recente